Pe 5 mai 2023, am transmis Poștei Române câteva întrebări „pe tema concedierii unui număr de aproximativ 500 de angajați din cadrul Companiei Naționale Poșta Română”. Am primit un răspuns după o lună.
În rândurile de mai jos redăm toate întrebările pe care le-am transmis. La finalul articolului găsiți, din păcate, doar o mică parte din răspunsurile primite. Deși au avut o lună timp de răspuns, reprezentanții companiei ne-au transmis un punct de vedere scurt.
1. În urma hotărârilor AGA și CA, la solicitarea dumneavoastră, s-a decis achiziția serviciilor unei firme de avocatură, care, așa cum ați declarat public, ar avea menirea să vă apere în procesele pe care urmează sa le declanșeze salariații concediați.
Ce firmă vă va reprezenta în instanță?
Care a fost procedura de achiziție? Unde a fost publicat anunțul de achiziție? Care au fost criteriile pe baza cărora a fost selectată firma de avocatură?
Ce valoare are contractul?
Pe ce perioadă se va derula?
În Organigrama publicată pe site, Poșta Română are un Departament Juridic, care are în componență 3 structuri, inclusiv una de Reprezentare în instanță. Câți salariați lucrează în acest departament?
Câți juriști sunt în total în Compania Națională Poșta Română, atât în Administraţia Centrală, cât și în sucursalele din țară?
De ce nu pot aceștia să reprezinte compania în instanță și de ce trebuie să angajați o Casa de avocatură?
Conform surselor noastre, urmează, în acest proces de reorganizare și restructurare să fie concediați și juriști. Cum explicați faptul că sunt concediați consilieri juridici (definitivi și stagiari) și, în paralel, compania angajează servicii de asistență juridică?
2.Poșta Română a mai trecut, în anii anteriori, prin procese de restructurare. De ce ați simțit nevoia să apelați la o astfel de măsură?
Câte procese generate de concedieri, colective sau individuale, a avut compania în perioada 2017-2023?
Câte au fost pierdute de companie și ce a însemnat, din punct de vedere financiar, aceste procese? Câți angajați au fost reangajați pe posturile de dinainte de concediere, în urma pierderii proceselor de către companie?
La câte procese va așteptați în urma procesului de restructurare pe care l-ați demarat încă din anul 2021?
„Stimată doamnă Anca Murgoci,
În cele ce urmează vă transmitem următorul răspuns la solicitarea dumneavoastră:
Compania Națională Poșta Română se află în plin proces de modernizare profundă, de debirocratizare și digitalizare. Din acest demers face parte și restructurarea de posturi din aparatul administrativ. În acest sens, a fost demarată procedura de concediere colectivă în scopul restructurării. Aceasta nu atinge posturile aflate în zona operațională, ci pe cele aferente personalului TESA unde există, de mai mulți ani, o supradimensionare a organigramei de personal.
Restructurarea de posturi din aparatul administrativ pornește, așadar, din nevoia de optimizare și eficientizare a Companiei, în scopul transformării ei în entitate agilă, modernă și adaptată tendințelor inovatoare. Ne pregătim să răspundem cât mai profesionist nevoilor pieței pe care activăm și să creștem calitatea serviciilor pentru clienții noștri.
În ceea ce privește afirmația pe care o faceți legată de “concedierea unui număr de aproximativ 500 de angajați din cadrul Companiei Naționale Poșta Română”, vă putem informa că procedura de concediere colectivă este una de durată, iar numărul de posturi finale, rămase disponibile după concedieri, urmează a fi stabilit la momentul încheierii restructurării, în funcție de consultările cu sindicatul reprezentativ.
Angajații cărora li se vor desființa posturile vor primi oferte de angajare tot în cadrul Companiei, dar în zona operațională, în scopul relocării acestora acolo unde există deficit de personal. Cei care vor refuza aceste oferte vor primi salarii compensatorii conform Contractului Colectiv de Muncă.
Sperăm că, pe această cale, am răspuns solicitării pe care ne-ați adresat-o”, ne-a transmis Poșta Română.
VEZI AICI RĂSPUNSUL ÎN FORMAT PDF - https://media.dcnews.ro/other/202306/raspuns-dc-news_02-06-2023_16544200.pdf
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News