Mai multe măsuri de prevenţie au fost luate pentru evitarea unei infecţii cu coronavirus, la nivelul Poştei Române, în privinţa coletelor care vin din China.
"Având în vedere informaţiile pe care le primi şi noi prin mass-media şi televiziune, am solicitat conducerii companiei să ia măsuri preventive pentru a evita infectarea salariaţilor cu coronavirus. Am solicitat să li se asigure măsti, mănuşi, o cameră de dezinfectare, în cadrul centrului regional de tranzit, pentru că acolo vin într-un număr foarte mare aceste colete din China. Toate acestea ar trebui să se rezolve în 10 zile.
Totuşi, vreau să fac o precizare importantă, până în acest moment nu avem nicio sesizare sau vreo dovadă că ar exista la noi acest virus. Noi am luat doar măsuri de precauţie, ţinând cont de volumul mare de trimiteri din China", a declarat pentru Observator.tv Titi Roman, președintele Organizației Sindicale a Poştaşilor din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News