Mai multe somități din lumea medicală s-au declarat, public, solidare cu anestezistele de la Spitalul Sf. Pantelimon, ca reacție la postarea șefului Clinicii de Neurologie de la Spitalul Clinic Colentina.
Într-o postare care a câștigat rapid popularitate pe Facebook, prof. dr. Bogdan Ovidiu Popescu, șeful Clinicii de Neurologie de la Spitalul Clinic Colentina și vicepreședinte al Colegiului Medicilor București, și-a exprimat deschis, fără nicio reținere, încrederea în profesionalismul medicilor de la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Sf. Pantelimon.
Acesta se declară „privilegiat” dacă ar fi în situația să fie tratat de acestea: „Mă sună și îmi dau mesaje zilnic zeci de oameni care îmi cer să îi ajut medical. Ajut cât pot, din păcate nu îi pot ajuta pe toți, sunt doar un om, ca și voi. Vă spun așa: nu le cunosc pe doamnele doctor care au fost reținute azi, printr-o procedură legală. Însă cred că aș fi privilegiat, dacă, Doamne ferește, aș avea nevoie să fiu în ATI, și aș ajunge pe mâinile lor”.
Textul a declanșat o serie de răspunsuri la unison din partea multor medici renumiți, care, sub formula „Și eu” (metoo), sunt solidari cu Marina Miron și Mirela Păiuș. Este vorba, printre alții, despre:
prof. Viorel Jinga, rector al UMF Carol Davila, chirurg urolog
prof. Leonard Azamfirei, rector al UMF Târgu Mureș, medic ATI
prof. Horațiu Moldovan, șef secție Chirurgie Cardiovasculară la Spitalul de Urgență Floreasca
prof. Simin Aysel Florescu, manager al Spitalului Victor Babeș, medic boli infecțioase
prof. Bogdan Alexandru Popescu, șef clinică Cardiologie la Institutul Inimii C.C. Iliescu
prof. Doina Pleșca, președinta Societății Române de Pediatrie, manager al Spitalului Victor Gomoiu
prof. Dana Craiu, prodecan la Facultatea de Medicină București, șef secție neurologie pediatrică la Spitalul Al. Obregia
prof Cristina Florescu, UMF Craiova, medic cardiolog
conf. Ștefan Busnatu, prorector al UMF Carol Davila, medic cardiolog
conf. Bogdan Diaconescu, medic chirurg
dr. Șerban Berteșteanu, medic ORL
șef lucrări Radu Jecan, medic plastician
șef lucrări Bogdan Popescu, medic ORL
dr. Carmen Adella Sârbu, șef secție Neurologie la Spitalul Militar Central
dr. Radu Ene, director medical Spitalul Județean de Urgență Slatina, medic chirurg
dr. Diana Ionescu, director medical Spitalul Victor Gomoiu, medic ORL
asist. Laurențiu Stratan, medic boli infecțioase
asist. Florentina Gherghiceanu, expert marketing și tehnologie medicală
Reamintim că două anesteziste de la Spitalul Sf. Pantelimon au fost arestate preventiv și sunt acuzate de omor calificat. Una dintre ele a fost numită de procurori „Doamna cu coasa”. În vârstă de 33 de ani, aceasta este suspectată că ar fi provocat moartea unui pacient prin reducerea bruscă și premeditată a dozei de noradrenalină. Anchetatorii afirmă că pacientul a decedat după ce doza de noradrenalină i-a fost micșorată intenționat în două zile distincte, în lunile martie și aprilie, ceea ce a dus la stop cardio-respirator. Cele două doctorițe, Mirela Păiuș și Maria Miron, de la Secția ATI a Spitalului „Sfântul Pantelimon”, au fost reținute miercuri de procurori pentru 24 de ore, fiind acuzate de omor calificat cu premeditare și tentativă de omor calificat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu