Sfintele Paști sau Învierea Domnului i-a accentuat unui bărbat frica de moarte. În Sâmbăta Mare el nu se gândea să meargă să ia lumină, nu s-a gândit la prima zi de Paști, nu s-a gândit să ciocnească ouă roșii, el s-a gândit la cât de frică îi este de moarte. A hotărât să-și spună povestea pe un forum, pentru prima oară. Nu era membru până atunci. Și-a pus numele "neliniște".
"Mă îngrozește că într-o zi o să fiu la 2 metri sub pământ, într-un sicriu și nu o să mai știu pe nimeni, nu o să mai am rude, prieteni, nimic din ce am acum, nimic fizic, știu ca nu o să mai exist. Religia nu-mi dă nicio alinare" a scris bărbatul, care de Sfintele Paști se teme de moarte și nu se bucură de Înviere.
Bărbatul, căruia o să-i spun "Neliniște", pseudonimul folosit de el pentru postase, și-a început destăinuirea prin a spus "Câteodata am senzația că viața nu are niciun scop, că orice aș face tot voi muri și că toate sunt în van".
"O să mor și nu mă aleg cu nimic"
El spune "Degeaba învăț, degeaba îmi doresc lucruri materiale scumpe sau orice altă chestie, degeaba am un job bine plătit, o persoană frumoasa lângă mine, pentru că într-un final tot o să mor și...nu mă aleg cu nimic".
"Viața e o iluzie, nimic nu are rost"
"Neliniște" scrie că oamenii nu se gândesc la moarte, "Dar pe mine mă 'bântuie' de ceva timp". Adaugă "Mi se pare că viața este o iluzie, că nimic nu are rost". Bărbatul spus că are o viață activă, prieteni, iubită, job, însă nimic "nu funcționează, tot îmi apar gânduri din astea și îmi scade cheful de viață".
Frica de moarte și felurile ei
Psihoterapie.eu scrie că toate aceste gânduri sunt simptome de anxietate, iar teama de moarte este uzuală. Chiar se împarte în mai multe categorii: frica de durere și suferință, teama de necunoscut, teama de non-existență, frica de pedeapsa eternă, frica de pierdere a controlului, teama de ce se va întâmpla cu cei iubiți, teama patologică de moarte, teama normală de moarte.
În cazul lui "Neliniște", care trăiește zilnic cu teama de moarte, psihoterapie.eu scrie că poate fi vorba de tanatofobie sau necrofobie, iar în acest caz un psihoterapeut este absolut necesar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News