Postul, mai eficient decât dieta pentru o viaţă mai lungă- STUDIU

Postul, mai eficient decât dieta pentru o viaţă mai lungă, în studiile pe șoareci / Foto: Pixabay
Postul, mai eficient decât dieta pentru o viaţă mai lungă, în studiile pe șoareci / Foto: Pixabay

Postul s-a dovedit mai eficient decât dieta pentru o viaţă mai lungă. 

La şoareci, postul, constând în distanţarea aporturilor alimentare, este adesea mai eficient pentru o viaţă mai sănătoasă şi mai lungă comparativ cu o dietă care constă în reducerea cantităţii de calorii, conform unui studiu efectuat în Statele Unite şi publicat luni, informează Agerpres, citând AFP.

Cercetătorii au constatat că, în cazul aceleiaşi cantităţi de calorii ingerate, şoarecii hrăniţi o dată pe zi au trăit mai mult comparativ cu cei care au consumat aceeaşi raţie împărţită în mai multe mese.

Studiul publicat în Nature Metabolism a demonstrat, de asemenea, că şoarecii hrăniţi cu o singură raţie zilnică au prezentat o îmbunătăţire a metabolismului.

"Scăderea aportului de calorii prelungeşte durata de viaţă"



Oamenii de ştiinţă cunosc de multă vreme faptul că în cazul rozătoarelor o scădere a aportului de calorii prelungeşte durata de viaţă, a explicat conducătorul studiului, Dudley Lamming de la Universitatea din Wisconsin, pentru AFP. Echipa sa a dorit să afle dacă ritmul de hrănire juca un rol în acest sens.

Un grup de control a primit acces liber la hrană. În cazul altor două grupuri raţia medie a fost redusă cu 30%. Însă, dacă şoarecii din unul dintre aceste două grupuri aflate la dietă puteau să mănânce după bunul plac din hrana săracă în calorii, ceilalţi nu îşi primeau raţia decât după 21 de ore de post.

Potrivit constatărilor cercetării, şoarecii care posteau trăiau în medie cu aproximativ şase luni mai mult comparativ cu cei din grupul de control. De asemenea, cei care erau la dietă aveau o durată de viaţă uşor mai redusă faţă de şoarecii din grupul de control.

Perioada postului impus este esenţială pentru a beneficia de pe urma unui regim care restricţionează caloriile, a subliniat cercetătorul.

"O îmbunătăţire a stării de sănătate"



Un ultim grup de şoareci, care au postit fără însă ca aportul lor de calorii să fie redus considerabil, a prezentat o îmbunătăţire a stării de sănătate, comparabilă cu cei din grupul care a postit şi în cazul cărora caloriile au fost reduse.

Ambele grupuri şi-au putut regla mai bine glicemia şi şi-au putut adapta mai bine metabolismul la evenimentele cotidiene, a precizat Dudley Lamming.

Ce arată studiile în cazul oamenilor


În cazul oamenilor, studiile pe termen scurt au indicat posibile beneficii ale aportului de alimente concentrat într-o perioadă de patru până la opt ore (din 24 de ore), potrivit omului de ştiinţă. Însă, consecinţele pe termen lung ale unui astfel de post intermitent rămân necunoscute.

Postul intermitent este în prezent la modă, fiind popular printre vedetele de la Hollywood. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel