Postul Sfinților Petru și Pavel, cel mai scurt din an. Ce aveți voie să faceți și ce nu în acest post

FOTO: Pixabay
FOTO: Pixabay

Ce este voie și ce nu să faceți în Postul Sfinților Petru și Pavel care începe pe 24 iunie.

Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel este precedată de o perioadă de post, cea mai scurtă din an, iar în acest an, Lăsata Secului va avea loc pe 23 iunie, în ziua în care se sărbătorește Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută și sub numele de Rusalii. Această zi marchează începutul perioadei de pregătire spirituală pentru credincioși care cinstesc amintirea celor doi Apostoli ai lui Hristos.

Prima zi a acestui post va fi pe 24 iunie, ziua când se sărbătorește și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, de asemenea, în 26 și 28 iunie sunt următoarele zile de post 

Acest post, care este cel mai scurt, este marcat de tradiții și obiceiuri care îi ajută pe credincioși să se concentreze asupra aspectelor spirituale ale vieții. Astfel, în această perioadă, credincioși se abțin de la consumul de lactate, ouă și lapte, cu excepția zilelor de dezlegare la pește. Iar prima zi a postului, 24 iunie, oferă această dezlegare la pește.

De asemenea, această perioadă este de milostenie și iertare, credincioșilor fiindu-le recomandat să îi ierte pe cei care le-au greșit, dar și să caute împăcarea cu semenii. În plus, este bine să ne spovedim și să ne împărtășim, pentru a ne pregăti sufletele pentru una dintre cele mai importante sărbători de peste an, sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel.

Potrivit rânduielii bisericești, în timpul Postului Sfinților Petru și Pavel, anumite activități, precum nunțile și botezurile, sunt interzise. 

Sfinții Apostoli Petru și Pavel

”Sfântul Apostol Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileei, și se chema Simon înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la slujirea credinței. Era cel mai vârstnic dintre cei 12 Ucenici și deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Învățătorul să le tâlcuiască înțelesul tainelor credinței.

Sfântul Apostol Pavel a fost bărbat învățat, fariseu și rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel și cunoscător al întregii învățături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credință și era de origine din Tarsul Ciliciei.

Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credința în Hristos și propovăduiau Învierea Lui. Pe când călătorea spre cetatea Damascului, pentru a prinde pe creștinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat, și a crezut în El, lepădând rătăcirea în care trăise până atunci”, potrivit site-ului Basilica.

Citește și: Moșii de vară 2024. Ce se dă de pomană în Sâmbăta Morților

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel