EXCLUSIV  ”Poți să-ți cumperi în momentul de față locuințe de 50.000 de euro, în câmp”. Adrian Negrescu, despre oportunitatea achiziției unei locuințe: Să ținem cont de aceste lucruri

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Află în articol ce trebuie să avem în vedere atunci când cumpărăm o casă, un apartament sau un teren pentru a face profit.

L-am contactat pe analistul economic Adrian Negrescu pentru a afla care sunt criteriile esențiale pe care trebuie să le avem în vedere atunci când dorim să cumpărăm un apartament, teren sau o casă. 

”Să cumperi o locuință ține, în primul rând, de oportunitate și de posibilitatea de a face bani de pe urma ei. Atunci când cumperi o locuință, o cumperi pentru necesitatea actuală, dar trebuie să gândești în perspectivă. Prețul pe care îl plătești acum îl vei putea recupera cu un plus de câștig, într-o perioadă de 5-10 ani? Este acea casă valoroasă din perspectiva raportului preț-calitate și a zonei în care se află? Poți să cumperi în momentul de față locuințe cu 50.000 de euro, în câmp. Și s-ar putea ca, pe viitor, să nu o mai poți vinde sau să se deprecieze, din punct de vedere al valorii de piață.

Contează foarte mult să vezi în perspectivă, atunci când cumperi un apartament / teren

Astfel, contează foarte mult locația atunci când cumperi un apartament, dar și necesitatea. Am nevoie să cumpăr o locuință, în momentul de față? Sau pot să stau cu chirie, din perspectiva posibilității de a-mi schimba serviciul, de a mă muta într-un alt oraș, în căutarea unui job mai bun. Trebuie să ținem cont de aceste lucruri și de evoluția noastră personală. Sunt singur, voi avea o familie, copii? Voi cumpăra un apartament cu două, trei sau patru camere? Contează foarte mult să vezi în perspectivă, atunci când cumperi un apartament. Să te gândești dacă valoarea acestuia va crește. Indiferent de situația actuală este posibil ca acel apartament să vrei să îl vinzi. Și, atunci, vei dori să îl vinzi în profit, nu în pierdere. Aici ne referim și la terenuri, evident”, a declarat Adrian Negrescu, analist economic, pentru DC News.

Dacă ai datorii la ANAF, nu mai poți să vinzi sau să cumperi imobile sau terenuri, propune Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor dorește o modificare importantă la codul fiscal. Propunerea se află, în prezent, în dezbatere publică, respectiv dacă ai datorii la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) nu îți mai poți vinde locuința până nu îți achiți datoriile către stat. 

Guvernanții ar dori să aducă mai mulți bani la bugetul de stat, prin această nouă măsură de convingere a românilor rău-platnici să își plătească datoriile.

În momentul de față, cine dorește să vândă o proprietate/imobil are doar de achitat taxele achite taxele către autoritățile locale. Totodată, conform noii propuneri de modificare a codului fiscal, și persoanele care doresc să cumpere o proprietate trebuie să aibă achitate toate taxele și impozitele. În caz contrar, riscă executarea silită. Însă rămâne de văzut dacă această propunere a Ministerului de Finanțe va ajunge pe masa Guvernului pentru a fi implementată.

DCMedia Group, prin DCNews și DCBusiness, derulează, în luna august, campania DC Educație Financiară, cu rolul de a informa românii despre importanța educației financiare în gestionarea bugetului propriu. 

Această campanie este susținută de: 

Citește și - Cea mai sigură investiție. Adrian Negrescu: Dobândă bună, nu vei pierde banii sub nicio formă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel