Poveste de dragoste la curtea regală. Prințesa Martha Louise s-a logodit cu un șaman din SUA

Sursă foto: Facebook (Shaman Durek)
Sursă foto: Facebook (Shaman Durek)

Prințesa Martha Louise a Norvegiei a luat o decizie cel puțin controversată atunci când s-a logodit cu un șaman din SUA, popular în rândul vedetelor de peste ocean. 

Curtea Regală a Norvegiei a anunţat marţi logodna prinţesei Martha Louise, în vârstă de 50 de ani, cu americanul Durek Verrett, un şaman autoproclamat care este popular în rândul starurilor de la Hollywood, informează AFP și Agerpres. 

"Majestatea Sa Regele şi Majestatea Sa Regina îi transmit felicitările lor cele mai călduroase şi îi doresc numai lucruri bune pentru viitor", a anunţat familia regală norvegiană într-un comunicat.

A patra în ordinea de succesiune la tronul Norvegiei, după fratele ei mai mic, prinţul moştenitor Haakon, şi cei doi copii ai acestuia, prinţesa Martha Louise are foarte puţine şanse să urce vreodată pe tronul ţării sale. Ea a renunţat în urmă cu mulţi ani la majoritatea titlurilor şi îndatoririlor oficiale, pentru a putea să se dedice activităţilor sale private.

”Șamanul Durek” și prințesa sa. Fostul soț al prințesei s-a sinucis

Fiica regelui Harald a anunţat oficial în mai 2019 că formează un cuplu cu Durek Verrett, în vârstă de 47 de ani, cunoscut şi sub numele de "Şamanul Durek". Martha Louise are trei fiice din precedenta căsătorie a ei, cu scriitorul norvegian Ari Behn, care s-a sinucis în decembrie 2019. Cuplul divorţase în 2016.

Adeptă a "terapiilor alternative", prinţesa norvegiană este considerată în ţara ei o persoană excentrică. Ea pretinde că poate să comunice cu îngerii, un dar pe care încearcă să îl facă cunoscut prin intermediul unor cursuri şi al unor cărţi.

Originar din Statele Unite, Durek Verrett, care a confirmat logodna cu prinţesa norvegiană pe reţelele de socializare, a devenit celebru în calitate de şaman al starurilor, oferindu-şi serviciile mai multor celebrităţi, inclusiv actriţei Gwyneth Paltrow. Relaţia dintre prinţesa Martha Louise şi Durek Verrett a fost atent monitorizată de companiile mass-media din Norvegia. Prinţesa a fost acuzată că amestecă afacerile şi chestiunile regale cu cele private, atunci când a promovat un turneu de conferinţe sub titulatura "The Princess and the Shaman" ("Prinţesa şi Şamanul"). 

A început o tranziție fără cale de întoarcere la Buckingham

Un simbol al sărbătorilor regale, caleașca de stat a Reginei nu o va purta în acest an pe aceasta. Acest vehicul notoriu și inconfortabil va fi piesa centrală ceremonială a punctului culminant din weekendul jubiliar. Vehiculul va călători duminică pe ruta de încoronare de la Westminster Abbey la Palatul Buckingham.

Cântărind patru tone, sculptat în detalii aurite, caleașca veche de 250 de ani este o reamintire a bogățiilor și gloriei trecute de mult, a dominației de odinioară a Marii Britanii asupra oceanelor și continentelor. Regina a folosit-o la încoronarea ei și în procesiunile jubileului de argint și cel de aur. Dar la acest Jubileu trăsura va fi goală. Citește continuarea AICI

Societatea daneză și Regina lor, o fumătoare înrăită

Monarhul a fost întâmpinat în piațeta catedralei de vreo 100 de supuși și patru polițiști. Fără filtre de securitate, drumuri blocate sau batalioane de jandarmi. Coloana din trei mașini negre a fost însoțită de doi polițiști pe motocicletă. Când a coborât, Regina Margareta a salutat mulțimea grațios, dând din mână.

În orașul nordic, suverana a ajuns cu un vas personal, care îmi amintea de cele văzute în paragină în orașul natal. A ieșit pe balconul cel mai de sus al punții, sprijinită informal de balustradă, admirând marinarii și mulțimea. La plecare, a fluturat, din nou, mâna. Ocazia pentru care a venit a fost investirea noului episcop local, zi amânată de pandemie. 

Regina Margareta este cunoscută pentru faptul că fumează, deși în țară există un stigmat asupra acestui obicei. Guvernul danez lucrează la măsuri pentru stoparea fumatului la viitoarele generaţii în timp ce îşi propune să se asigure că nicio persoană născută după anul 2010 nu se va apuca de fumat şi nici nu va folosi alte produse cu nicotină. Citește articolul integral AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel