• Poveste de iarnă din Brăila. Vecina de la 3 vine mereu cu Breaking News-ul: ”E prăpăd, mamă! Nici nu poți să deschizi ochii dacă ieși!”. E blestemul alb sau doar... zăpadă?

Da, a fost urgie în estul țării. Cod roșu, avertizare pe telefon, imagini apocaliptice în online, oameni suflați de vânt și mașini clătinate de viscolul care a spulberat tot în jur cu peste suta la oră, drumuri blocate, curți înzăpezite, străzi pustii... așa, ca iarna! Nici câinele n-am putut să-l scot până pe la prânz.

La toate astea se mai adaugă și vecina de la 3 care vine mereu cu descrieri ca de Breaking News: E prăpăd, mamă! Uite-așa ne bate Dumnezeu! Nici nu poți să deschizi ochii dacă ieși!

Dacă era să mă iau după tanti Lucia mâncam ciorba fără pâine azi! Am ieșit să-mi cumpăr pâine. M-a luat puțin de pe sub tălpi, am tras ceva aer rece-n piept dar am putut să țin ochii deschiși, tanti! Și am și mers pe picioarele mele zeci de metri fără să cad în genunchi cum ai zis matale! Câteodată am impresia că fake news, da’ ce zic eu  - informațiile deep fake! – au plecat de pe la bloc, de prin acele apartamente dincolo de care încă se mai aud radiouri vechi și muzică populară. Și, oh, cât iubesc bătrânii, mi-s dragi, mi-i respect, dar unii, clar, adoră să se joace cu mintea ta! N-am zburat, n-am leșinat, n-am căzut, n-am rămas fără căciulă și m-am și întors cu pituca acasă.

O fi fost prăpăd și acum, dar ce-am prins eu de mână cu mama, în lungul drum spre școală și’napoi acasă, pe jos, fără mașină personală, fără Bolt-uri, fără autobuze (nu ne-ar fi dus unde trebuie și, oricum, pe viscol, nu ieșeau pe traseu)... nu se compară nici pe departe cu ce-i acum. Cu fularul până-n ochi și cu vreo două căciuli îndesate una-ntr-alta peste care venea mereu nelipsita glugă din fâș n-am simțit niciodată nici frigul, nici ploaia de gheață, nici crivățul, nici spaima de acum. Și-am fost târâtă ani de zile, de la doi ani, de mâna mamei, până la grădiniță pe jos iar mai târziu de-acolo la școală, de la școală înapoi la grădiniță și apoi acasă. Și nici măcar n-am apucat Marele Viscol din 1954 care a ținut captivă întreaga Românie, când oamenii circulau prin tuneluri pe sub nămeți iar alții chiar au fost nevoiți să-și înmormânteze rudele decedate în zăpadă pentru că nu mai reușeau să ajungă la stratul de pământ.

E iarnă. Și cam atât

Pe mine nu mă mai sperie nicio iarnă. Și cred că nici pe cei trecuți de 40. Azi... toate parcă au în față un “Wow!”, un “nemaivăzut”, un “halucinant”, de la ninsorile “normale” de iarnă până la canicula la fel de “normală” din timpul verii. Când am deschis Tik Tok-ul m-am îngrozit: “Sfârșitul lumii!”, “Apocalipsa albă”, “Iadul rece”, “Blestemul alb”, “Furia naturii”, “Mânia lui Dumnezeu”, “Prăpăd în toată România”. Eu cred că e doar… iarnă.  Și încă una “cumințică”, nu ca acum 15 ani când microbuzul cu care călătoream săptămânal spre Sibiu se balansa precum o cutie de carton goală și se clătina de la stânga la dreapta, prin Întorsura Buzăului, unde viscolea cu 170km/h.

O cunoștință mi s-a plâns azi că nu mai ajunge la unghii. Eu m-aș fi dus. Câtă vreme străzile-s trecute pe sub lamă și ai unde să pui pasul și să parchezi…Toate-s deschise, nimic n-a fost cu lacăt azi cum mi-au zis bătrânii la primele ore. “Au închis supermarketurile! Să stăm, mamă, în casă! N-ai cum să ieși! N-ai cum! E iad!” Oare de unde frica asta în rândul vârstnicilor? N-au prins și ei vâjurile alea mari, de acum 20-30 de ani, cu zăpadă de doi metri prin care făceai tunel cu lopata ca să poți ieși din curte sau din scara blocului? Acum e doar... iarnă. Cu niscaiva zăpadă spulberată. Și un pic de crivăț. Și niște țurțuri, mâine poimâine. Nu așa trebuie să fie-n ultima lună din an?

Câinii din cartierul meu au ieșit bine mersi în stradă, în timp ce la știri arătau că nu se poate pune picior în pământ, darămite să mai pleci la drum. A fost și e în continuare urât. Dar incomparabil cu ce-am prins când eram copil și cursurile nu se suspendau nici măcar atunci când puteai să intri în curtea școlii nu pe poartă, ci peste poartă, direct pe movila de nămeți mai înaltă decât chioșcul de lângă. Dacă atunci nu ne-a luat nicio Crăiasă a Zăpezii pe sus, de ce ne-am băga sub țol acum când avem doar niște ninsoare spulberată și-un vânt mai aprig care ne flutură cu mult zgomot roletele de la geam?

E frig. Trebuie să fie și frig. Destul am tot umblat în adidași și ciorapi 20 DEN toată luna noiembrie! Mai avem și bocanci pe undeva prin debara! Să lăsăm, deci, ninsorile să ningă și viscolul să viscolească, cum ar zice Horațiu Mălăele! E iarnă, ce naiba!

Așa arăta Codul Roșu de viscol în comunism:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News