Poveste EMOȚIONANTĂ cu Regele Mihai I. „S-a gândit că îi atrage cineva atenția că face gălăgie”

O întâmplare impresionantă cu Regele Mihai I, în Elveția, este distribuită pe rețelele de socializare.

„Vreau să povestesc azi, de ziua Regelui, o întâmplare extraordinară, pe care n-am trăit-o eu, dar aș fi vrut. Vărul meu, care lucrează la Geneva, se plimba cu fiul lui prin oraș, într-o după-amiază liniștită de primăvară, acum vreo doi ani și ceva”, se arată în textul distribuit în mediul online înaintea împlinirii a 3 ani de la decesul său.

„Copilul, ca toți copiii, alerga, iar tatăl lui a strigat după el să se oprească. În românește, normal. Nu foarte tare, pentru că e un om civilizat. Deodată, lângă el a oprit o mașină și a claxonat. Vărul meu s-a întors, gândindu-se, probabil, că cineva îi atrage atenția că face gălăgie.

Când colo, la volanul mașinii era Regele. Auzise că vorbește românește și a vrut să-l cunoască. L-a întrebat cu ce se ocupă, au vorbit câteva minute, a mângâiat copilul și a plecat. Când au ajuns acasă, băiatul i-a spus mamei că s-a întâlnit cu un rege. Nu știu alții cum sunt, dar mie, deși in fond e ceva atât de firesc, mi se pare o întâmplare extraordinară”, se mai arată în povestea cu Regele Mihai postată în 2014.

Rusu Dorina Vreau sa povestesc azi, de ziua Regelui, o intamplare extraordinara, pe care n-am trait-o eu, dar as fi...

Publicată de George Surdulescu pe Miercuri, 3 decembrie 2014

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel