Povestea cumplită a celui mai longeviv condamnat la moarte din lume. Sora lui s-a luptat 56 de ani pentru a-l elibera

În vârstă de 88 de ani, fostul boxer profesionist, condamnat la moarte în 1968 pentru o crimă pe care nu a comis-o, a fost eliberat din închisoare în 2014, dar abia anul acesta a primit achitarea oficială, scrie BBC.

În centrul acestei povești se află sora sa, Hideko Hakamata, acum în vârstă de 91 de ani, care a luptat neobosit pentru dreptatea fratelui său. „I-am spus că a fost achitat, dar a rămas tăcut,” povestește ea. „Nu-mi dau seama dacă a înțeles.”

Cazul lui Iwao Hakamata scoate la iveală realitățile crude ale sistemului de justiție penală din Japonia. În 1966, Hakamata a fost arestat sub acuzația de a fi ucis patru membri ai unei familii – șeful său, soția acestuia și cei doi copii – și de a fi incendiat locuința acestora. Inițial, a negat acuzațiile, dar ulterior a oferit o mărturie incriminatoare, despre care a susținut ulterior că a fost obținută sub constrângere, după interogatorii care durau până la 12 ore pe zi.

În 1968, tribunalul l-a condamnat la moarte, bazându-se pe probe care s-au dovedit ulterior a fi fabricate. Printre acestea se numărau haine cu pete roșii, despre care acuzarea susținea că aparțineau lui Hakamata. Abia în 2014, un judecător a decis că petele de sânge nu puteau fi autentice, având în vedere modul în care s-au păstrat după crime.

Această decizie a permis eliberarea lui Hakamata și acordarea unui nou proces, dar sistemul judiciar japonez, caracterizat de o rată de condamnare de 99%, a amânat procesul ani de zile. În cele din urmă, în 2024, un judecător a confirmat că dovezile au fost plantate de autorități, declarându-l nevinovat.

O traumă ireparabilă

Anii petrecuți pe „death row” și incertitudinea constantă au lăsat urme adânci asupra lui Hakamata. În Japonia, condamnații la moarte sunt informați despre execuție cu doar câteva ore înainte, trăind în fiecare zi cu teama că ar putea fi ultima. Psihologii și activiștii pentru drepturile omului au descris acest tratament drept „crud și inuman,” accentuând riscul de boli mintale severe.

„Între 08:00 și 08:30 dimineața era cel mai înspăimântător moment,” scria Menda Sakae, un alt fost deținut condamnat pe nedrept, într-o carte despre experiențele sale. „Nu știai niciodată dacă gardienii se vor opri în fața celulei tale.”

Pentru Hakamata, efectele au fost devastatoare. Sora sa își amintește cum, după ce a asistat la execuția unui alt deținut, fratele său s-a retras complet în sine. „Mi-a spus că trebuie să am grijă de mine, apoi s-a schimbat complet. A devenit foarte tăcut,” povestește Hideko.

După eliberarea sa, Iwao Hakamata a continuat să trăiască în umbra traumelor suferite, fiind dependent de îngrijirea surorii sale. „Încă mai merge înainte și înapoi, ore în șir, exact cum o făcea în celula sa de trei tatami,” explică Hideko.

Lupta pentru dreptate

Achitarea lui Hakamata nu este doar o victorie personală, ci și un moment definitoriu pentru criticii sistemului judiciar japonez. Kanae Doi, directoare pentru Japonia la Human Rights Watch, a descris sistemul drept „un model de justiție ostatică,” în care acuzații sunt privați de drepturile lor fundamentale.

David T. Johnson, profesor de sociologie la Universitatea din Hawaii, care a urmărit cazul timp de 30 de ani, subliniază că problema nu a fost una singulară. „Erorile judiciare sunt rezultatul unor eșecuri la toate nivelurile, de la poliție până la procurori, judecători și parlament,” a declarat el. „Judecătorii au ultimul cuvânt, iar responsabilitatea lor este adesea ignorată.”

Când achitarea a fost pronunțată, Hideko nu și-a putut stăpâni emoțiile. „Nu sunt o persoană care plânge ușor, dar lacrimile mi-au curs fără oprire timp de o oră,” a mărturisit ea. Ulterior, șeful poliției din Shizuoka a venit personal să-și ceară scuze. „Pentru ultimii 58 de ani... v-am provocat o anxietate de nedescris,” a spus el, în timp ce se înclina adânc în fața familiei Hakamata.

În ciuda suferințelor, Hideko a transformat apartamentul în care locuiesc într-un spațiu luminos și primitor, o încercare de a aduce o rază de speranță în viața fratelui său. „Am vopsit ușa în roz pentru că am crezut că, dacă va avea o viață veselă, se va însănătoși natural,” explică ea.

Deși Hakamata continuă să trăiască în lumea sa, retrăgându-se deseori în tăcere, Hideko rămâne dedicată grijii pentru el. „Nu vreau să mă gândesc la trecut,” spune ea. „Nu știu cât timp voi mai trăi, dar vreau ca Iwao să aibă o viață liniștită.”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News