Află care este povestea lui Yazan și cum a primit ajutor de la portavionul francez transformat în navă-spital.
Yazan, în vârstă de 13 ani, se juca fotbal în fața casei sale din Rafah când a fost lovit de șrapnelul unei lovituri aeriene israeliene chiar înainte de încetarea focului din noiembrie, ceea ce l-a lăsat inconștient. Cu un picior rănit, a fost transportat de urgență de la un spital la altul în sudul orașului Khan Younis din Gaza.
”Am fost la trei spitale, dar nu au reușit să oprească hemoragia”, a declarat Yazan, POLITICO îl identifică pe Yazan doar după prenume, care purta o bluză cu glugă de culoare verde aprins și stătea într-un scaun cu rotile cu un ghips mare la picior. În condițiile în care Israelul a limitat aprovizionarea cu medicamente și ajutorul pentru spitalele abia funcționale din Gaza în timpul războiului cu Hamas, rana lui s-a agravat.
În secția de spital de pe Dixmude, un portavion francez transformat în navă-spital care a fost trimis în noiembrie pentru a ajuta spitalele supraîncărcate din Gaza, există o tablă albă cu vârstele și rănile pacienților care sosesc. Fetiță, 2 ani, rană la craniu, infectată. Băiat, 4 ani, arsuri pe față. Jumătate dintre pacienții tratați pe navă sunt copii.
Doar un număr mic de pacienți și de rude ale acestora, câteva zeci în fiecare zi, sunt lăsați să treacă prin punctul de trecere a frontierei Rafah cu Egiptul, unde sunt verificați de autoritățile israeliene, palestiniene și egiptene. Doar bărbații care au suferit răni grave au voie să iasă.
Captură de ecran / Foto: Video Youtube Armée française - Opérations militaires
Yazan este unul dintre puținii palestinieni care au putut fi evacuați după ce au suferit răni în timpul campaniei de bombardamente lansate de Israel după atacurile Hamas împotriva Israelului în data de 7 octombrie. După săptămâni întregi în care a stat întins pe targă în spitale supraaglomerate, Yazan a părăsit Gaza prin Rafah alături de mătușa sa și de vărul său de 4 ani care suferea de diaree severă după ce s-a adăpostit zile întregi într-o școală supraaglomerată.
Medicii francezi aflați la bordul navei Dixmude l-au operat pe adolescent. Pe nava de război peste 1.200 de pacienți au primit îngrijiri medicale, dintre care 130 spitalizați la bord.
Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a declarat că, în cele 107 zile, campania de bombardamente a Israelului a ucis peste 25.000 de palestinieni și a rănit peste 60.000. Duminică, secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat că uciderea de către Israel a civililor palestinieni este ”absolut inacceptabilă”, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua operațiunea țării sale în Gaza timp de luni de zile, în timp ce ostaticii sunt încă deținuți de Hamas în Gaza. Potrivit agenției de sănătate a ONU, niciunul dintre cele 36 de spitale din Gaza nu este pe deplin funcțional.
Pentru personalul de la bordul navei Dixmude, abordarea crizei umanitare din Gaza nu seamănă cu nimic din ceea ce au mai văzut până acum.
”Putem vedea luptele, mai ales seara. Israelienii s-au mutat de la nord la sud, iar acum foarte mult în jurul Khan Younis. Suntem, de asemenea, o navă de război și putem detecta avioanele lor cu radarele noastre, așa că contribuim la cunoașterea de către Franța a situației”, a declarat comandantul Dixmude, Alexandre Blonce.
Dixmude este ancorată în portul egiptean El Arish din nordul Sinaiului, la 25 de mile de punctul de trecere Rafah.
Captură de ecran / Foto: Video Youtube Armée française - Opérations militaires
”În mod normal, medicii militari lucrează cât mai aproape posibil de zona de luptă, auzim bombe, ne confruntăm tot timpul cu pericolul, iar răniții pe care îi primim au răni acute”, spune Sandrine Salles, medic-șef al Dixmude, care a fost trimisă în Afganistan, Mali, Ciad și Liban.
Pacienții palestinieni suferă, de asemenea, de o serie de alte probleme, cum ar fi subnutriția, infecțiile și traumele. ”Vedem o mulțime de răni infectate, cu bacterii foarte rezistente, astfel încât este nevoie de antibiotice complicate pentru a le trata”, a adăugat Salles.
La bord, personalul medical încearcă să distragă atenția pacienților și să le facă viața cât mai normală cu jocuri de cărți, cărți de colorat, meciuri de fotbal și baschet.
”Când ajung copiii, sunt speriați și foarte retrași, strângându-și părinții în brațe. Dar apoi se deschid, a doua zi este mult mai bine, se simt în siguranță”, a declarat asistenta Brigitte Arnould.
Ambițiile lui Yazan se concentrează deocamdată asupra prezentului. El speră să ”se recupereze și să meargă din nou”. Poate mai târziu vrea să studieze și să devină dentist. ”În spital, nu mai puteam să mă spăl pe dinți, dar înainte de asta îi spălam de două ori pe zi”, adaugă el zâmbind.
În timp ce Dixmude oferă hrană, siguranță și ajutor medical, mătușa lui Yazan, Iman Abougazzar, este disperată să se întoarcă la Rafah, unde și-a lăsat celelalte două fiice, în vârstă de 1 și 6 ani, în grija mătușii lor. Unii pacienți, însă, sunt evacuați în Qatar, Turcia și Emiratele Arabe Unite, iar mulți dintre cei care nu mai au nevoie de intervenții grele sunt mutați într-un centru de convalescență din El Arish.
Captură de ecran / Foto: Video Youtube Armée française - Opérations militaires
Săptămâna aceasta, Dixmude își încheie misiunea și se întoarce în Franța, lăsând mulți pacienți tratați, dar mulți alții care au nevoie de ajutor la doar câțiva kilometri distanță.
”Este frustrant să știi că atât de mulți au nevoie de ajutorul nostru, dar noi nu ne-am oprit niciodată din lucru aici, blocul nostru operator a fost folosit non-stop”, a declarat Salles.
La scara crizei, ”este o picătură de apă, dar o picătură care merită”, a adăugat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu