Povestea pacientului campion la dializă. A făcut dializă timp de 43 de ani și spune că familia este cel mai important stâlp când lupți cu boala.
"Vă invit să vedeți un campion. Un pacient care face de patru decenii dializă, este activ, a mers la serviciu în timpul când urma acest tratament. Zic că e o doză de optimism pentru cei care se tem să înceapă un astfel de tratament suportiv", a spus Val Vâlcu.
"Am început dializa începând cu anul 1979, în decembrie. Până anul trecut, am făcut 43 de ani de dializă. Eu cred că am reacționat omenește când am aflat din dintr-un tratat de nefrologie că viața mea de acum este legată de dializă. Dar când am aflat și că durata de viață medie a dianizatului este de 2 ani, efectiv mi s-a întunecat vederea.
Și a ținut acest lucru până a doua zi când a venit soția mea la mine și i-am spus, întorcând-mă cu spate la ea: dragă, uite, lucrurile sunt foarte grave. Eu îți dau libertatea, îți dau dreptul să divorțăm.
Și atunci ea mi-a spus cu o voce calmă: să știi că chiar dacă n-aș fi fost căsătorită cu tine, eu tot nu te-aș fi părăsit. Am simțit atunci o lumină că-mi izbucnește în organism și a dispărut acea pată neagă din fața ochilor.
Greu mi s-a părut să accept faptul că trebuie să mă puncționeze cu niște ace groase. Mai ales că prima înțepătură a fost și primul hematom pe care l-am făcut.
De aceea n-am mai făcut dializa în aceeași zi, am plecat și am revenit a doua zi, dar frica a rămas de înțepătură", a povestit, pentru DC Medical, Constantin Răuțu, pacientul campion, în interviul luat de jurnalistul Val Vâlcu la Centrul de dializă Fresenius NephroCare.
Citește mai multe pe DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu