În ultima ediție a emisiunii „Departe de România”, am făcut cunoștință cu două românce care au pus în practică o idee inedită. Ele administrează o salină, lângă Londra, în care clienții beneficiază de terapie cu sare adusă cu TIR-urile din România, de la Praid și Turda.
„Salina s-a deschis în 2020. Deci noi practic am lucrat ca și angajate la această salină până în luna mai acestui an. (...) Deși sunt anumite probleme cu aprovizionarea, noi ne bucurăm că putem să promovăm și mai mult autenticitatea produselor noastre românești. Salina este într-un oraș de lângă Londra. Este o provocare, dar și o oportunitate extraordinară. Londra este un oraș cu o diversitate impresionantă, ceea ce ne permite să ne adresăm unei audiențe variate. La noi în salină ne-au trecut pragul toate naționalitățile.
Suntem autentici, nu avem competitori, mai sunt vreo două saline în jurul Londrei. Este, dintr-un punct de vedere, bine că nu avem competiție, dar trebuie ca să și educăm clienții. Secretul nostru este că oferim mai mult decât un serviciu, ci o experiență. Clienții vin pentru un moment de relaxare și de reconectare”, au spus cele două.
Întrebate dacă au simțit că sunt ajutate de autorități, cele două românce au declarat:
„Ne-au ajutat, chiar și primarul acestei comunități ne-a onorat la deschidere. Am primit cadouri și suntem chiar binevenite. Țările din afară nu încearcă să te împiedice, dimpotrivă, te ajută. Simți că încearcă să te ajute și până la urmă o afacere aduce un plus valoare comunității în care ea se dezvoltă. Noi de fapt am preluat această afacere în luna mai acestui an. Am adus sare de la Salina Praid, una dintre cele 10 minuni ale României. Sunt foarte multe firme de transport cu care noi colaborăm și aducem și marfă, săruri de baie, argilă. Ne axăm pe produse românești și colaborăm cu mici firme din România. Mai aducem și produse apicole - miere, propolis, polen și să știți că sunt foarte apreciate și noi le promovăm foarte mult. Ne gândeam cu o colegă să aducem și ceaiuri de la noi, din România.”
Emisiunea "Departe de România", moderată de Gabriel Nuță-Stoica, redactor-șef adjunct al site-ului ȘtiriDiaspora, este în primul în rând o emisiune cu și despre românii din afara granițelor țării. În fiecare săptămână descoperim povești interesante ale românilor stabiliți în străinătate, vorbim despre aspecte din viața de zi cu zi, probleme de integrare, provocări, dar și despre bucurii și împliniri. Totodată, vom încerca să aflăm ce mai înseamnă România pentru românii din diaspora: "acasă" sau doar țara de origine.
Pe lângă poveștile românilor stabiliți în afara granițelor, în cadrul emisiunii sunt uneori invitați și oficiali ai statului sau lideri politici care ne oferă informații relevante pentru cei din diaspora.
Poți vedea ultima ediție, integral, în clipul de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu