Povestea satului din România care mai are doar 15 locuitori: Nu mai vine nici ursul, că nu mai are ce lua. În trecut se organizau 4 baluri pe an / video

Satul Gherdeal din comuna Bruiu, Sibiu, se află la doar o oră și jumătate de mers cu mașina de reședința județului. Acesta este localizat la limita cu județul Brașov și, în prezent, este aproape pustiit, conform Turnul Sfatului.

În majoritate caselor nu mai locuiește nimeni, iar pe ulițe nu vezi nici țipenie de om. Doar câteva animale mai pasc pe câmpul din apropiere.

În urmă cu aproximativ 40 de ani, imaginea satului era una cu totul diferită. Fiind o zonă săsească, cele peste 100 de case erau îngrijite și se impuneau prin statura lor.În prezent, însă, ruinele stau să cadă, iar cele mai multe case sunt părăsite, chiar dacă au proprietari. Doar cââțiva oameni mai locuiesc în Gherdeal în prezent.

Casele au început să fie cumpărate de bucureșteni

Potrivit primarului comunei Bruiu, multe clădiri din Gherdeal sunt cumpărate de bucureșteni care vor să le renoveze. Fosta școală și căminul s-au vândut, de exemplu, în anii 2017-2018, iar proprietarul își dorește să le renoveze și să le transforme într-un complex turistic.

„La zece ani, când începeam eu să circul, era pustiu satul. După anii 90 au plecat sașii în Germania, la rude, la neamuri. Când erau părinții mei ca mine, aici erau 180-200 de familii de sași. Fosta școală s-a vândut cu 50.000, dar nu era în stadiul acesta în care o vedeți, s-au mai băgat și 50.000 de euro ca să arate cum arată acum”, a spus primarul Emil Gherghel.

„De patru ani m-am mutat din București împreună cu soția. Liniștea și zona ne-au atras aici. Tocmai asta am căutat, nu mă deranjează deloc că sunt atât de puțini oameni. Eu sunt artist, fac sculptură, mi-am făcut aici un atelier de sculptură de bronz”, a spus un bucureștean care s-a mutat în satul Gherdeal.

„Satul în care nu mai vine nici ursul”

Ghiță Costea, un locuitor al satului care mai numără doar 15 oameni, a povestit despre viața din trecut în satul Gherdeal

„Am niște găini, câine, pisici. Uite acum mi-am tăiat niște lemne, am pe o săptămână, duc două brațe de lemne că atât îmi ajung, dau de mâncare la găini, la câine, la pisici, mă uit la televizor și am grijă de mama.”, spune bărbatul.

„Sașii aveau niște rânduieli la noi, erau patru baluri pe an, pe fiecare trimestru, toamnă un bal, iarna un bal, primăvara altul, vara altul, toate stabilite foarte bine. Când am crescut noi ne mutam de la școala românească la școala săsească și acolo a început o prietenie copilărească.

Ei intrau pe o ușă, intram și noi pe ea și acolo a început prietenia aceasta negândită. Și ne-am pomenit mari că ne căutau bătrânii și cu ei ne găseau. Nu găseai o casă pustie, erau și curți unde erau două familii și unele cu trei familii, acum e pustiu, acum nu mai vine nici ursul, că nu mai are ce lua”, mai spune, amuzat, Ghiță Costea.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News