Romanciera franceză Neige Sinno a câştigat premiul Femina pe anul 2023.
Romanciera franceză Neige Sinno a câştigat luni premiul Femina pentru roman francez pe anul 2023 cu volumul "Triste tigre" (editura POL), o relatare impresionantă a incestului suferit în copilărie şi un eseu despre violenţa sexuală, informează Agerpres.
La vârsta de 46 de ani, Neige Sinno, care era privită ca favorită, a câștigat nouă voturi din cele 12 acordate de juriul exclusiv feminin al acestui prestigios premiu literar francez în primul tur de scrutin.
"Subiectul cărţii mele nu este subiectul unei femei, al unui bărbat sau al oricărei alte persoane", a declarat ea după ceremonia de decernare a premiului organizată la Muzeul Carnavalet din Paris.
"Îmi aminteşte de susţinerea tezei mele de doctorat, când erau doar femei profesori. (...) Este şi un motiv de mândrie, în plus, să fiu astfel încurajată", a adăugat ea.
Neige Sinno se numără și printre finaliștii Premiului Goncourt de anul acesta, care urmează să fie acordat marți. Potrivit tradiției, nu ar trebui să obțină două mari premii literare franceze în două zile consecutive în același sezon, ceea ce lasă deschisă calea pentru ceilalți trei posibili câștigători: Jean-Baptiste Andrea, Gaspard Koenig și Eric Reinhardt.
Premiul Femina pentru roman străin a fost decernat scriitoarei americane Louise Erdrich, în vârstă de 69 de ani, pentru volumul "La Sentence" (editura Albin Michel), povestea unei femei amerindiene, care se confruntă cu fantomele trecutului şi cu rasismul prezentului.
Prezentă la ceremonia de luni, autoarea a dezvăluit că şi ea ţine, la fel ca eroina din roman, o librărie în Minneapolis, în nordul Statelor Unite, dedicată literaturii autohtone. "Şi acela este un loc bântuit", a subliniat ea.
Cu nouă voturi în primul tur, juriul a decernat Premiul Femina pentru eseuri cercetătorului francez Hugo Micheron, în vârstă de 35 de ani, un specialist în jihadism, pentru lucrarea sa intitulată "La Colère et l'Oubli" (publicată de editura Gallimard). Acest eseu se concentrează asupra mișcărilor islamiste radicale și violente din Europa care au apărut după prăbușirea organizației teroriste Stat Islamic în Siria.
Autorul s-a declarat bucuros pentru primirea acestui premiu "după trei ani de muncă". "Pentru mine, o carte este de genul feminin. Şi, primind acest premiu, el reprezintă cea mai frumoasă recompensă", a adăugat Hugo Micheron.
În 2022, premiul Femina pentru roman francez i-a revenit scriitoarei Claudie Hunzinger pentru volumul Un chien a ma table, publicat de editura Grasset. Premiul Femina pentru roman străin i-a fost atribuit scriitoarei britanice Rachel Cusk pentru volumul La Dependance (editura Gallimard). Premiul Femina pentru eseu i-a fost decernat specialistei în istorie Annette Wieviorka pentru volumul Tombeaux, autobiographie de ma famille (editura Seuil).
Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, acordat pe 26 octombrie scriitoarei Dominique Barberis pentru volumul "Une facon d'aimer" (editura Gallimard), a deschis în acest an sezonul marilor premii literare din Franţa. Premiul Goncourt, considerat cel mai prestigios dintre ele, va fi atribuit marţi, pe 7 noiembrie. În aceeaşi zi va fi decernat şi premiul Renaudot.
Sezonul distincţiilor literare din Franţa va continua cu premiul Medicis, care va fi anunţat joi, 9 noiembrie, şi cu premiul Interallie, ce va fi atribuit pe 22 noiembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu