Autostrada Transilvania, un proiect emblematic al eșecurilor în infrastructura românească, continuă să fie blocată în județul Bihor, iar perspectivele finalizării sale rămân incerte.
Horatiu Cosma, fostul secretar de stat USR, a criticat situația actuală, considerând că aceasta reflectă perfect modul în care vechii politicieni au gestionat proiectele majore.
„După 3 ani de guvernare PSD-PNL, tronsoanele din Bihor ale Autostrăzii A3 Transilvania sumarizează perfect starea într-o frază: hoție, prostie, totul pentru „speciali” și nimic pentru cetățenii de rând”, spune el.
Fostul șantier Bechtel, început într-un context plin de speranțe în 2004, este acum o imagine dezolantă, cu utilaje abandonate și structuri ruginite. Lucrările au fost abandonate de peste un deceniu, iar situația actuală este definită de o serie de eșecuri administrative: cinci licitații anulate și contracte reziliate, dintre care ultimele două au avut loc sub mandatul lui Sorin Grindeanu. „Vorbim despre o autostradă simplă de 60 de kilometri în câmpie, care putea fi gata fără probleme în doi ani. Aceasta tocmai a intrat în al 22-lea an de existență, iar „luminița de la capătul tunelului” nu se întrevede”, a subliniat Cosma.
Deși Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a selectat, încă din 2023, doi constructori pentru finalizarea lucrărilor, niciun progres concret nu a fost realizat până acum. Primul sector, între Suplacu de Barcău și Chiribiș, este blocat din cauza lipsei autorizațiilor de construire.
„Lucrările, care ar fi trebuit să înceapă în 2024, s-au amânat pentru anul acesta”, a explicat reprezentantul USR. Pe al doilea sector, până în apropiere de Oradea, situația este încă ținută „la sertar” din cauza disputelor dintre oficialii de la Transporturi și constructor. „Totul a plecat de la o serie de orgolii copilărești, care s-au mutat în instanțe judecătorești pentru un contract anterior reziliat de statul român. Drept urmare, Compania de Drumuri nu a emis ordinul de începere nici măcar pentru etapa de proiectare”, adaugă Cosma.
Această lipsă de voință politică are consecințe directe asupra cetățenilor. „Cine suferă din tot acest joc cinic? Evident, cetățeanul român”, a punctat reprezentantul USR.
Un element de speranță este reprezentat de implicarea lui Ilie Bolojan, actual președinte al PNL, care, în trecut, a demonstrat că poate avea un impact pozitiv asupra proiectelor de infrastructură. „În 2021, în mandatul USR de la Ministerul Transporturilor, Ilie Bolojan era unul dintre foarte puținii PNL-iști care veneau la minister să discute despre proiecte. Vreau să cred că nu s-a schimbat și că, din noua poziție, va avea un cuvânt greu de spus în deblocarea șantierelor de pe Autostrada Transilvania”, a conchis Horațiu Cosma.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci