Povestea unor români atacați de urs în Munții Nemira. Imagini cu rănile provocate / „Spray-ul de urs a fost practic inutil“ / foto

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Un bărbat care a făcut un traseu în Munții Nemira alături de doi prieteni a povestit cum au scăpat ca prin urechile acului de atacul unui urs. Acesta a relatat întreaga experiență și a venit cu sfaturi utile pentru cei care se aventurează în zonele montane și nu știu cum să procedeze în cazul în care se întâlnesc cu urșii.

Răzvan Constantin a făcut o tură montană alături de doi prieteni, în masivul Nemira din Carpații de Curbură, însă a avut parte de o experiență ce-i putea costa viața atunci când au decis să se retragă pe un traseu nemarcat dintr-o zonă abruptă cu mulți arbori căzuți.

„Vă scriu aceste rânduri răgușit deoarece astăzi am văzut ursul si nu doar atât.

Vreau să împărtășesc cu voi această întâmplare ghinionistă dar si norocoasă in același timp, în speranța ca se vor învăța câteva chestii vitale de aici.

Prin sălbăticia Munților Nemira, trei entuziaști ai drumețiilor pe trasee mai puțin umblate si nemarcate ne desfășuram activitatea într-o zi liniștită de duminică.

Ne retrăgeam din muchia principală spre drumul forestier și am dat într-o zonă mai abruptă cu foarte mulți arbori doborâți, o zona preferată de animale sălbatice pentru a se adăposti. Urma să sărim o încrengătură iar cel ce a trecut primul a avut ghinionul sa dea fix peste Moș Martin ce își făcea somnul de frumusețe la rădăcina unui arbore căzut. Trezindu-se speriat, primul instinct a fost sa atace, colegul s-a lăsat pe spate, ursul a dat cu laba peste coapsă iar apoi l-a prins de bocanc si il trăgea. Noi fiind in spatele lui am început sa urlăm din toți plămânii si să ridicăm mâinile iar cel atacat continua să lovească ursul cu piciorul peste cap, apoi a fugit în câteva secunde spre norocul nostru. Totul s-a încheiat cu pantalonii rupți si o zgârietură pe coapsă, un bocanc perforat si câteva urme de colți in laba piciorului, plus o vizită la spital.

Acum să analizăm unde a fost greșeala principală: deși știam ca e o zonă frecventată de urși, nu am făcut suficientă gălăgie, doar am vorbit între noi, dar pare ca nu a fost de ajuns. Dacă ne-ar fi simțit prezența, ursul s-ar fi îndepărtat asa cum s-a întâmplat la toate întâlnirile de pana acum. În acest caz spray-ul de urs a fost inutil fiind pus la rucsac, iar dacă ar fi fost undeva mai la îndemână tot la fel de inutil ar fi fost deoarece totul s-a întâmplat în câteva secunde“, a scris Răzvan Constantin.

Munțomanul a venit și cu sfaturi utile pentru cei care doresc să facă trasee și ar putea avea parte de experiența similare

„Ce ar fi de învățat de aici:

- Să aveți la voi un fluier, petarde, spray de urs.

- Nu mergeți singuri pe trasee sălbatice, nu știu cum s-ar fi terminat totul dacă colegul era singur la întâlnirea cu ursul.

- Evitați încrengăturile, zonele cu vegetație deasă si zonele unde ar putea avea bârlog. Dacă chiar nu le puteți evita, faceți multă gălăgie înainte de a vă apropia, stați cât mai grupați si țineți spray-ul in mână cu siguranța scoasă.

- În cazul in care ursul nu vă vede, îndepărtați-vă ușor fără a atrage atenția.

- Dacă ursul vă vede, pătrați-va calmul, nu aruncați cu obiecte si nu întoarceți spatele să fugiți. Nu priviți ursul direct in ochi deoarece se interpretează ca un semn se agresivitate. Dacă continuă sa vină spre voi, lăsați rucsacul și continuați sa vă îndepărtați cu fața spre el, va fi interesant de mâncarea din el.

- În cazul unul atac fulger, cum a fost si acesta, cel mai important e sa țipați din toți plămânii si sa loviți ursul cu ce vă vine la mână, de preferat în zona ochilor si nasului.

În urma acestor întâmplări nu ar trebui sa ne descurajăm de a mai face activități in natură, ci doar sa fim mai prudenți și sa înțelegem ca noi suntem intrușii in habitatul lor“, își încheie mesajul Răzvan Constantin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel