Povești din gara uitată a Capitalei. Reportaj

Lipsită de agitația pe care o vedem în Gara de Nord, Gara Obor pare punctul feroviar mort al Capitalei. Totuși, cele câteva trenuri care mai opresc aici și puținii călători care mai circulă cu ele au poveștile și farmecul lor .

În fața gării, stă un om al străzii, care vorbește cu Dumnezeu. După ce își încheie discuția, se așează pe o bancă, își aprinde o țigară și începe să condamne poporul român pentru lipsa credinței, apoi îi înjură pe italieni. Probabil, când încă era lucid, un italian l-a supărat rău.

Controlorii? Oameni amărâți, ca noi. Ne înțelegem

Sală de așteptare este pustie. Trec prin ea și ajung la peron. Aici, doar câțiva călători care așteaptă trenul către Fetești. Printre ei și Marcel, un bărbat în vârstă de 40 de ani, venit la București pentru a vinde legume. Cară o sacoșă mare cu el în care se află ardei grași și roșii. Nu a vândut prea mult azi, dar nu se lasă descurajat. „Vin în București de două ori pe săptămână. Câteodată vând bine, câteodată vând mai puțin, cum am făcut azi. Depinde cum îți e norocul.” Vine tocmai din Dor Mărunt și face mai bine de o oră cu trenul. „ E greu să te cari cu greutatea asta pe tren și prin București, dar ce să fac? Așa, de bine de rău, mai scot și eu un ban.” Spune că și-a făcut prieteni printre controlori și nu are grija drumului. „Le mai dau și eu câte ceva acolo, le mai zic:  << sunt și eu sărac, nașule, mă duc în oraș să fac un ban cinstit>>, ne înțelegem. Și ei sunt tot așa, oameni amărâți ca mine. E greu în țara asta, vezi și tu”. Tristețea lui Marcel contrastează cu veselia care vine de la cârciuma peronului. Aici un grup de 4 navetiști beau bere la halbă și joacă șeptică. Fac glume picante și înjură când nu le iese jocul. Discuția lor amuzantă sparge liniștea gării. Câțiva maidanezi încep să iasă de sub niște vagoane trase pe linie moartă, deranjați probabil de vântul care a început să bată.

Ești proastă, de ia te superi!

Gara Obor are 5 linii, dintre care 4 sunt funcționale. Pe cea de-a cincea, zace uitat de timp un șir de vagoane ruginite, devenite adăpostul câinilor comunitari. Peronul care separă linia doi de linia trei, este crăpat și vegetația a început să crească din acele crăpături. Pe acest peron, un tânăr face nervos curse, vorbind la telefonul mobil. „De ce n-ai vorbit cu Adi de bani? Ți-am spus să vorbești cu el. Ți-am zis să-l întrebi. Mie îmi trebuie banii ăia. De ce ești nervoasă? Tot tu te superi. Ești proastă, d-aia te superi. Hai lasă-mă! Pa!”. Închide telefonul și iese val-vârtej din gară, nu înainte de a-mi arunca o privire plină de furie.

Dacă îmi plăcea cartea, mă făceam procuror

Printre călători se află și Dorin, din Fundulea. Are 36 de ani și a venit în București în căutarea unui loc de muncă. „Vărul meu lucrează aici. E paznic la un supermarket. Am venit și eu să mă angajez acolo. Nu sunt prea mulți bani, dar e bine. Dacă îmi plăcea și mie cartea, eram inginer, procuror, mă plimbam în mașini străine și aruncam cu bani”, spuse cu un zâmbet amar. Spune că a fost la muncă și în Spania, dar că s-a întors de dorul familei. „Am fost plecat și în Spania la muncă. Am stat 6 luni și am muncit pe șantier. Făceam bani buni, pe care nu-i faci în România. M-am întors că mi-era dor de copii. Era și muncă grea, ce-i drept, și nici nu se purta lumea prea frumos cu tine”. Are doi copii pe care îi iubește foarte mult și cărora vrea să le asigure condițiile necesare pentru a învăța. „Pentru ei muncesc. Să învețe, să ajungă mari, să nu stea ca mine să caute de muncă pe la unii și pe la alții”.

Într-un final trenul mult-așteptat garează. Un tren cu vagoane obosite și vechi și controlori îmbrăcați în haine  decolorate. Oamenii încep să urce, navetiștii din cârciumă dau pe gât ultima gură de bere, spun un „doamne-ajută” și se duc în tren. Gara Obor rămâne iarăși pustie, iar ploaia începe să cadă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News