Mii de studenţi şi profesori columbieni din capitala Bogota şi alte oraşe au mărşăluit, miercuri, cerând suplimentarea fondurilor din educaţie, scrie France24.com.
În Bogota, studenţii s-au vopsit pe faţă, au scandat lozinci pentru "o educaţie liberă, finanţată de stat" şi au cerut "mai puţini bani pentru război şi mai mulţi pentru educaţie".
Demonstraţiile nu au fost lipsite de incidente hazlii: unii protestatari şi-au dat pantalonii jos, arătând probabil că îl tratează cu fundul pe preşedintele ţării, Juan Manuel Santos.
Un student şi mai curajos s-a dezbrăcat complet, după care a apărut în faţa poliţiştilor încălţat cu o pereche de papuci de pluş şi fluturând un steag uriaş.
A fost cel de-al doilea protest major din Columbia, împotriva reformei educaţionale, după cel din 7 aprilie. Cele două demonstraţii reprezintă primele obiecţii majore ale columbienilor la adresa regimului Santos, instalat la putere în august 2010.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu