Poziția Colegiului Medicilor privind Legea vaccinării

Colegiul Medicilor din România (CMR) consideră că o Lege a vaccinării este foarte necesară în prezent. O atribuție exclusivă a CMR este educaţia medicală continuă în vederea ridicării gradului de competenţă profesională a membrilor săi.

„Legea trebuie să ofere soluţii cât mai bune dar  şi realiste la numeroasele şi diversele probleme cu care ne confruntăm privind vaccinarea populaţiei infantile. Normele legislative  trebuie să stabilească un echilibru  între protecţia colectivă faţă de bolile transmisibile şi libertăţile individuale,  să consemneze rolul medicilor în activităţile de promovare a vaccinării şi de realizare a  acesteia dar şi  să responsabilizeze părinţii în a asigura prin vaccinare o stare bună de sănătate pentru copiii lor”, se arată în comunicatul CMR.
 
În proiectul Legii vaccinării, elaborat de Ministerul Sănătăţii, proiect supus dezbaterii publice şi ulterior dezbaterii parlamentare, sunt  prevăzute  responsabilităţi şi obligaţii, inclusiv pentru CMR (art.19).
 
În acest context, CMR a anunțat că va face, prin comisiile sale  de specialitate, o analiză a prezentei  propuneri legislative elaborate de Ministerul Sănătăţii şi, dacă este cazul, va înainta propuneri pentru îmbunătăţirea acesteia.
 
Totodată, CMR consideră că vaccinarea copiilor  reprezintă una dintre priorităţile asistenţei sanitare din ţara noastră, fiind un element esenţial în asigurarea sănătăţii individuale şi colective, în preîntâmpinarea apariţiei şi dezvoltării unor epidemii, precum epidemia de rujeolă care evoluează în prezent.
 
De la debutul epidemiei au fost înregistrate 21 de decese la bolnavi cu rujeolă nevaccinaţi, în timp ce, în perioada 2010-2015, au fost patru decese. Epidemia de rujeolă care durează din septembrie 2016 este consecinţa scăderii succesive a ratei vaccinării de la 94 la sută (doza I) şi 93 la sută (doza II) în 2001, la 86 la sută - doza I, respectiv 67 la sută - doza II în 2015. Până în 14 aprilie 2017 s-au înregistrat 4.793 de cazuri şi 21 de decese, boala afectând 38 de judeţe.
 
[citeste si]
 
O acoperire vaccinală optimă şi constantă va duce, în timp, la eradicarea a numeroase boli infecţioase transmisibil, susține CMR.
 
„În momentul în care Legea vaccinării va fi funcţională, instituţii ale statului vor contribui la aplicarea ei în practica. Însă rolul principal îl vor avea medicii practicieni şi, în primul rând, medicii de familie în educarea populaţiei în favoarea vaccinării şi realizarea acesteia. Reuşita va depinde de o bună colaborare a trei factori: medicii practicieni (motivaţi şi responsabili), Ministerul Sănătăţii şi instituţiile sale teritoriale (cu îndeplinirea la timp şi în totalitate a obligaţiilor ce le revin) şi populaţia (care trebuie sa fie informată bine şi corect privind vaccinarea).”
 
O atribuție exclusivă a Colegiului Medicilor, conform Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, al. 2), lit. d) este iniţierea şi promovarea de forme de educaţie medicală continuă în vederea ridicării gradului de competenţă profesională a membrilor săi. Aceasta a fost pusa in aplicare prin  Decizia nr. 1 din 2013 a Consiliului Naţional al CMR.
 
CMR reaminteşte că, potrivit Codului de deontologie medicală, sunt contrare principiilor fundamentale ale exercitării profesiei de medic folosirea unor metode de diagnostic sau tratament nefundamentate ştiinţific sau neacceptate de comunitatea medicală, cu risc pentru pacient, precum și respingerea  publică, cu excepţia dezbaterilor din comunitatea medicală, a unor mijloace de diagnostic, tratament şi profilaxie recunoscute de comunitatea ştiinţifică academică medicală dar şi recomandarea publică a unor tratamente nefundamentate ştiinţific.
 
De asemenea, conform articolului 23 din același cod, constituie o atingere gravă adusă caracterului independent al profesiei medicale, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege şi cu anunţarea prealabilă a organelor profesiei, asocierea sau colaborarea, sub orice formă şi în orice modalitate, directă ori indirectă, dintre un medic şi o persoană care produce sau distribuie medicamente precum și reclama, în orice mod, la medicamente, suplimente alimentare, aparatură medicală sau alte produse de uz medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel