Poziția președintelui Iohannis referitoare la salariile medicilor și strategia națională de Sănătate

Conf. dr. Diana Păun, Consilier de Stat, Departamentul Sănătate Publică în cadrul Administrației Prezidențiale a României, a oferit Revistei MedFarm un interviu pornind de la indicatorii stării de sănătate a populației în context european. Subiectul va fi dezbătut în cadrul celei de a doua ediții a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar (CNFMS), în perioada 14-17 octombrie la Tîrgu-Mureș.

Sănătatea joacă un rol important în agenda Comisiei Europene. Cum arată indicatorii stării de sănătate a românilor în context european?

Populația României a scăzut substanţial în ultimii 10 ani ca urmare a bilanţului negativ dintre natalitate şi mortalitate şi ca urmare a migraţiei externe. Speranţa de viaţă la naştere a avut o evoluţie favorabilă în ultimii 20 de ani, atingând valoarea de 71 ani la bărbaţi şi 78,1 ani la femei. Cu toate aceste ea se situează pe penultimul loc în Europa. Tendinţa generală a populaţiei este de îmbătrânire, prin scăderea ponderii populaţiei tinere şi creşterii totodată a ponderii populaţiei de peste 60 de ani. Mortalitatea generală în România s-a menţinut la valori în platou în ultimii ani, de 12 decese la 1000 de locuitori, fiind cu circa 25% peste media Uniunii Europene. Principalele cauze de deces în ţara noastră sunt bolile cardio-vasculare şi neoplasmele, urmate de bolile aparatului digestiv, respirator şi decesele din cauze acute. Mortalitatea infantilă – unul dintre indicatorii cei mai sugestivi ai stării de sănătate – deşi are tendinţă descendentă, ajungând la valoarea de 9 decese la 1000 de născuţi vii, rămâne cea mai mare rată din ţările Uniunii Europene. Totodată modelele de morbiditate şi mortalitate din România au suferit modificări importante în ultimele decenii, în sensul creşterii prevalenţei bolilor cronice şi a mortalităţii din aceste cauze, tocmai datorită creşterii ponderii populaţiei vârstnice, asociată cu acţiunea unor factori de risc multipli, biologici, de mediu, comportamentali, şi cu influenţa condiţiilor socio-economice şi de asistenţă medicală. Cu toate acestea, din punct de vedere al stării de sănătate, populaţia României prezintă unii dintre cei mai nefavorabili indicatori din întreaga Europă.

[1]European Commission, Health at a glance 2014, Eurostat & OECD data

Al treilea program privind acțiunea UE în domeniul sănătății 2014-2020 se intitulează "Sănătate pentru creștere economică". Se poate alinia România acestui deziderat și dacă da, în ce mod?

Aşa cum afirmaţi, Programul „Sănătate pentru creştere economică" (2014-2020) este al treilea program multianual de acţiune al Uniunii Europene (UE), care sprijină statele membre în vederea: întreprinderii reformelor necesare pentru a avea sisteme de sănătate inovatoare şi durabile, creşterii accesului la asistenţă medicală mai bună şi mai sigură pentru cetăţeni, promovării unei stări bune de sănătate a populaţie, prevenirii bolilor şi protejării cetăţenilor împotriva ameninţărilor transfrontaliere. Prin strategia naţională de sănătate, România trebuie să asigure îmbunătățirea stării de sănătate a populației care trebuie să se reflecte în creșterea speranței de viață, prevenirea și reducerea îmbolnăvirilor, şi să aibă un impact economic și social semnificativ.

Promovarea unei stări bune de sănătate este direct proporțională cu găsirea unui echilibru corespunzător între furnizarea accesului la servicii de calitate și respectarea constrângerilor bugetare. Este posibil un astfel de program și ce ar trebui să cuprindă el?

Aşa cum sublinia Preşedintele Iohannis în Programul său Prezidenţial, România are nevoie de punerea în aplicare cât mai rapidă a strategiei naționale de sănătate, care să privească investiția în sănătate ca pe o investiție în viitor. Investiția în sănătate înseamnă investiția în educație pentru sănătate, în resursele umane și în infrastructura sanitară. Principiile fundamentale pe care se bazează întreaga construcţie ar trebui sa fie medicina bazată pe dovezi și sănătate în toate politicile iar principalele direcţii de urmat sunt:

• poziţionarea pacientului în centrul sistemului de sănătate şi informarea sa asupra drepturilor pe care le are şi a serviciilor de care beneficiază pentru ceea ce plăteşte

• valorizarea şi salarizarea corespunzătoare a personalului sanitar

• direcționarea corectă a banilor publici în așa fel încât problemele de sănătate să fie rezolvate cât mai aproape de pacient și în modul cel mai eficient din punctul de vedere al costurilor.

• profesionalizarea şi depolitizarea managementului spitalelor.

Ca manager ați condus o unitate sanitară publică mai mulți ani și v-ați confruntat cu probleme de finanțare pe care le-ați rezolvat. Din experiența dumneavoastră, credeți că s-ar impune o schimbare a modului de finanțare?

Rezultatele obţinute de Institutul Naţional de Endocrinologie au fost consecinţa unui management performant, bazat pe cheltuirea corectă şi transparentă a banului public, economisirea resurselor şi evitarea consumurilor inutile, diversificarea surselor de finanţare şi responsabilizarea personalului. Nu există un model unic de succes, dovadă fiind faptul că multe spitale din România reuşesc să aibă un management eficient, deşi din păcate rezultatele bune nu sunt des prezentate şi nu sunt încurajate. Problemele actuale ale sistemului sanitar din România sunt multiple şi ţin nu numai de sfera financiară ci şi de cea organizatorică, legislativă şi nu în ultimul rând de domeniul resurselor umane.

Fără îndoială, prioritatea acordată sănătății trebuie să se reflecte într-o creștere a finanțării de la bugetul de stat. Dar aceasta trebuie însoțită de instituirea unor mecanisme legislative, de management, de control și sancțiune, care să constituie garanția că banii publici sunt cheltuiți în mod corect și eficient. Proiecţia bugetară pe termen lung nu poate fi asigurată însă decât prin dialogul cu toţi actorii politici şi prin colaborarea profesională dintre organizaţiile de medici, personal medical şi pacienţi, instituţii sanitare publice şi private şi mediul academic.

Cardul de sănătate va deveni un instrument în evaluarea realistă a indicatorilor de sănătate în România?

Cardul de sănătate, alături de registrele pentru pacienţi, informatizarea pe scară largă, introducerea unui sistem de raportare şi evidenţă a sumelor cheltuite în sistemul sanitar, care să fie legat de traseul medical al asiguratului pot asigura controlul cheltuielilor şi eliminarea pierderilor din sistem precum şi conturarea unui tabloul real al serviciilor necesare pacientului care să stea la baza unei raportări corecte şi ca atare la o evaluare corectă a stării de sănătate a populaţiei ţării noastre.

[citeste si]

Este necesară creșterea salariilor medicilor. Cum ar trebui să fie făcută plata medicului astfel încât decizii, precum cea luată și de Înalta Curte de Casație și Justiție, să nu sporească nemulțumirile în rândul breslei și, mai ales, să nu contribuie la exodul medicilor în sistemul privat ori în străinătate?

Finanţarea corectă a sistemului sanitar se poate realiza printr-o creştere treptată, anuală. Fondurile suplimentare trebuie alocate, cu precădere, pentru creșterea salarizării personalului medical dar şi pentru investiţii, programe naţionale de sănătate şi de prevenţie, susţinerea medicinei primare, creşterea bugetelor spitalelor, creşterea accesului la medicamente. De asemenea, este necesară introducerea unui pachet preferențial stimulativ pentru medicii care se stabilesc în mediul rural. Să nu uităm însă că principala cauză pentru care medicii pleacă din România nu este întotdeauna salarizarea, ci faptul că evoluţia profesională nu se face întotdeauna pe criterii de profesionalism şi competenţă, problemă care trebuie remediată. Trebuie asigurate totodată condiţii de asigurare a accesului la specializare şi perfecţionare iar creşterea salariilor trebuie gândită în raport cu nivelul de instruire şi performanţă.

În Uniunea Europeană se pune accent pe evoluția tinerilor medici, accesul lor facil spre diferite funcții. Ar putea acest aspect să fie bine conturat și în România?

Redarea demnității profesiei medicale înseamnă, în viziunea Preşedenţiei României, susținerea medicilor și personalului medical de a-și desfășura activitatea în condiții decente, susținerea tinerilor medici de a râmăne în țară prin creșterea salarizării și valorizarea lor profesională și socială.

În România s-a accentuat fenomenul de îmbătrânire demografică în defavoarea creșterii natalității. Este clară impunerea unei responsabilizări pentru îmbunătățirea accesului vârstnicilor la asistență medicală și socială. Ce instrumente și mecanisme ar trebui elaborate și implementate pentru a combate acest fenomen? Dar pentru a crește natalitatea?

Un sistem sanitar subfinanţat, cu servicii medicale de calitate inferioară, este una dintre cauzele scăderii demografice din România, de la 21,6 milioane de locuitori, în anul 2002, la 20,1 milioane de locuitori, în anul 2011. Toate acestea, în contextul unei tendinţe de îmbătrânire, explicabilă prin scăderea ponderii populaţiei tinere şi creşterea ponderii populaţiei de peste 60 de ani. În perioada 2006-2010, rata natalităţii în România a fost de aproximativ zece nou-născuţi la 1.000 de locuitori, dar înregistrează o tendinţă descendentă, începând cu 2010 şi a atins valoarea de 9,4 nou-născuţi la 1.000 de locuitori, în 2011.

În acest context, România trebuie să promoveze o strategie naţională unitară, transpartinică, în domeniul medical şi social, cu obiective concordante la nivelul Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Ministerului Muncii şi Academiei Române, ancorată la priorităţile europene şi care să ofere soluţii pertinente care să răspundă cauzelor de morbiditate şi mortalitate la toate grupele de vârstă.

Sănătatea populaţiei nu are culoare politică dar ea marchează în mod semnificativ viitorul acestei ţări. Cu toate acestea, domeniul sănătăţii publice suferă de pe urma unei vechi probleme din spaţiul nostru public: aceea a lucrurilor începute şi neterminate, a intenţiilor neconcretizate şi a planurilor care nu au o viziune pe termen mediu şi lung. Stăm bine la capitolul documente şi strategii dar din pacate lipseşte aplicarea lor, pentru că strategiile şi planurile naţionale existente nu sunt urmate de acţiuni şi structuri instituţionale sau dacă acestea există, ele funcţionează doar pe hârtie.

Ne dorim ca pacientul să primească serviciile pentru care plătește iar personalul medical să fie tratat cu respect și salarizat pe măsură. Ce schimbări legislative pot favoriza acest aspect în România?

Punerea pacientului în centrul sistemului de sănătate, ca principiu fundamental, implică, dincolo de schimbările legislative inerente, responsabilitatea statului, care trebuie să finanţeze în mod corespunzător sistemul de sănătate, responsabilitatea contribuabililor, care trebuie să respecte obligaţiile pe care le au faţă de sistem, responsabilitatea individuală, care constă în asumarea unui mod de viaţă sănătos şi nu în ultimul rând responsabilitatea cadrelor medicale de a fi pregătite profesional, psihologic și moral, pentru misiunea nobilă a îngrijirii medicale.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News