Alegerile parlamentare de la Roma au o mare importanță pentru România. În Italia trăiesc peste 1,5 milioane de români, iar economia italiană ne influențează direct. Rezultatele sunt perturbate de un partid antisistem, condus de un om de televiziune, gen Dan Diaconescu. Revenirea lui Berlusconi în sondaje a fost spectaculoasă, dar nu decisivă, iar soluția ar putea fi una negociată la masa verde, după o intervenție din parte PPE. Ion Bazac, ministru în guvernele Năstase și Boc, are puternice relații de afaceri în Italia, fiind reprezentantul mărcii Ferrari în țara noastră. Bazac a făcut o analiză a situației politice din peninsulă, pentru DeCe News.
-Cine va conduce noul guvern?
-Va rămâne tot guvernul Monti, demisionar, pentru luni bune de acum înainte. Cel puțin trei-patru luni va fi nevoit să reziste, întrucât după alegeri sistemul politic italian va fi blocat, ca și până acum. Între grupul politic condus de Berlusconi și gruparea de stânga, a lui Bersani, diferența e mică: 2,5 sau 4 procente. Ambele se învârt în jurul a 30 la sută, în condițiile în care participarea la vot e de circa 40 la sută. Aceasta ar putea scădea, întrucât se anunță vreme foarte rea, ninsori, vânt. E posibil ca Stânga să câștige în Camera Deputaților, unde se dă o primă pentru majoritate, dar în Senat va câștiga Berlusconi aliat cu Liga Nordului.Iar guvernul ar trebui să obțină, separat, un vot de investitură în fiecare Cameră, ceea ce e imposibil.
-Cum de a revenit Berlusconi?
-A avut un mesaj anti-german și anti-Merkel, recuperând peste 8 procente numai în ultima lună. Populația Italiei vede Germania drept principala responsabilă pentru creșterile de taxe din Peninsulă. De altfel, românii cu drept de vot în Italia, circa 150.000, sunt de partea lui Berlusconi. Ei au fost șocați de decizia lui Monti de a-i obliga să plătească impozit în Italia pentru proprietăți din România. Berlusconi nu vrea să devină premier, dar a promis că partidul său, ajuns la putere, va elimina acest impozit, și va returna impozitul pentru prima casă, introdus de guvernarea Monti, care a afectat mulți italieni.
-De ce nu se ajunge la un vot decisiv, ca în România?
-Scena politică e foarte fragmentată și fluidă. La alegerile de acum 5 ani, partidul antisistem era Liga Nordului, care propunea decuplarea zonei industrializate din Lombardia de sudul rural, dominat de Mafie. Acum a apărut Mișcarea de cinci stele, un partid al unui comediant, de la televiziune, Beppe Grillo, care a avut o adevărată explozie la alegerile locale. El propune ieșirea din zona euro și din UE. Peste 60 la sută dintre simpatizanții săi sunt tineri între 18-24 de ani, care nu au votat niciodată. Ieri a avut un miting la Roma cu 100.000 de oameni! Ar putea lua între 8-24 la sută. Total imprevizibil, ca și electoratul său.
-Cum se va ajunge la un guvern stabil?
-Monti, actualul premier, nu ia decât 13-15 la sută, iar alianța cu partidul lui Berlusconi și UDC e condiționată de cerința ca Berlusconi să se retragă din politică. Greu de crezut că se va întâmpla asta. Pe de altă parte, un grup din Forza Italia a plecat și a fondat alt partid. Nu e exclus să se mai desprindă o grupare, care să se alieze cu Bersani. Probabil, scena politică se va liniști după alegerile prezidențiale, din aprilie. Președintele este ales de Parlament. Se va face o negociere, întrucât există și o presiune de la nivelul PPE, pentru menținerea lui Mario Monti, într-o funcție importantă. Atunci, Monti ar putea fi ales președinte, iar un guvern de coaliție să fie condus de Berscani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News