Liderul deputaţilor PPDD, Radu Popa, a declarat, marţi, că formaţiunea din care face parte a cerut ca Regele Mihai să reprezinte România în cancelariile europene, pentru recâştigarea imaginii. Popa a precizat că premierul va analiza propunerea sa.
„Ni s-a promis o analiză serioasă la câteva amendamente pe care le-am ridicat, este vorba de o implicare mai serioasă a regelui Mihai pentru recâştigarea imaginii României pe plan extern. Domnul prim-ministru a spus că amendamentele care au fost ridicate de către PPDD vor fi tratate cu aceiaşi măsură ca şi amendamentele depuse de USL”, a precizat Popa, citat de realitatea.net.
El a explicat că PPDD a cerut ca Regelui Mihai să îi fie acordată o sumă de bani pentru înfiinţarea unui oficiu care să reprezinte România în cancelariile europene.„Noi am cerut - prin domnul deputat Copşa - ca Regelui Mihai să îi fie acordată o sumă lunară pentru înfiinţarea unui oficiu care să reprezinte România în cancelariile europene. (...) Domnul prim-ministru ne-a asigurat că va analiza cu maximă seriozitate. A spus că suma nu este o problemă şi că va încerca să găsească fonduri. (...) Este vorba de zeci de mii de lei”, a mai explicat Radu Popa.În timpul guvernării Tăriceanu, o asemenea sumă a fost alocată principelui Radu pentru acţiuni de promovare a României în străinătate. Fondurile au fost sistate apoi de Cabinetul Boc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News