Pr. Vasile Antonie Tămaș, despre cazul Caracal: Mai repede aș scoate niște adevăruri de la acest criminal

Preotul Vasile Antonie Tămaș, un apropiat al lui Alexandru Cumpănașu, a avut o intervenție telefonică la România TV, duminică după-amiază. Preotul a făcut câteva precizări-cheie despre cazul Caracal. 

Alegeri prezidentiale 2024

Preotul Vasile Antonie Tămaș a transmis un mesaj emoționant celor două familii, Măceșanu și Melecu: "În primul rând, eu mi-am arătat interesul și l-am sunat și pe prietenul meu, Alexandru Cumpănașu, că, în orice moment, dacă este nevoie de prezența mea la Caracal, eu voi negreșit acolo, pentru a fi alături de familie. De famiiile îndoliate. Condoleanțe sau nu, pentru că, cum fac toți credincioșii, ca să nu fie îndoliate, ci fetele să trăiască. 

Vreau să știe famiile că fetele acestea s-au transformat, din milă de sus, în eroi naționali. Au adus România într-un punct zero, de unde România trebuie să pornească curată în continuare. Eu mi-am arătat interesul de a fi alături de familii. Dar și cu experința mea psihologică m-aș fi putut deplasa la fața locului, să stau eu de vorbă...să mă ierte Dumnezeu, dar ca un bun duhovnic, mai repede aș scoate niște adevăruri de la acest criminal".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel