Copilotul german Andreas Lubitz, suspectat de procurori că a prăbușit deliberat avionul Airbus 320, ar fi suferit de epuizare sau depresie în urmă cu șase ani, potrivit reporterilor Der Spiegel.
Corespondentul șef al ediției online a Der Spiegel a scris pe Twitter că reporterii revistei au vorbit cu vecini și prieteni ai copilotului, care spun că acesta a fost lovit de depresie în cele câteva luni din 2009 în care și-a întrerupt cursurile de pregătire pentru a deveni pilot.
Șeful Lufthansa, Carsten Spohr, a confirmat joi că "Andreas Lubitz și-a întrerupt cursurile de pilotaj pentru o perioadă, în urmă cu șase ani, dar nu cunoaștem motivul. După ce s-a întors a trecut toate testele și a devenit ofițer".
Procurorul francez care conduce ancheta în cazul tragediei aviatice din Alpi spune că aeronava Airbus 320 în care se aflau 150 de persoane a fost prăbușită deliberat de copilot. Căpitanul părăsise carlinga pentru a merge la toaletă, iar copilotul i-a blocat ușa, nepermițându-i să revină la manșă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu