Prăbușire pe bursă. Cum a șters scandalul Archegos peste nouă miliarde de dolari

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

S-au înregistrat pierderi de nouă miliarde de dolari după ce fondul speculativ american Archegos Capital Management a intrat în incapacitate de plată. 

Acţiunile grupului elveţian Credit Suisse şi ale Nomura, cea mai mare bancă de investiţii din Japonia, au înregistrat miercuri pierderi de nouă miliarde de dolari, în urma intrării în incapacitate de plată a unui fond speculativ american, Archegos Capital Management, după un apel în marjă, transmit AP şi Reuters, scrie Agerpres. 

Conform AP, un apel în marjă este declanşat atunci când investitorii fac împrumuturi folosind portofoliul lor de acţiuni drept garanţii şi trebuie să constituie bilanţul cerut de bănci când preţul acţiunilor scade şi garanţia valorează mai puţin.

Acțiuni vândute la preț de lichidare



Prăbuşirea Archegos Capital Management, condus de fostul şef al Tiger Asia, Bill Hwang, a dus la vânzarea acţiunilor la preţuri de lichidare, cele mai afectate fiind titlurile băncilor.

"Deocamdată se pare că acesta este un caz izolat, a crescut prea mult gradul de îndatorare. Vom fi extrem de vigilenţi pentru a ne asigura că nu vor apărea şi alte cazuri de acest tip", a afirmat Art Hogan, director în cadrul National Securities în New York.

Faţă de rivalele lor, Credit Suisse şi Nomura şi-au redus mai lent expunerea la fondul speculativ american. Creditorii globali care au acţionat ca brokeri pentru Archegos ar putea fi nevoiţi să înregistreze pierderi din deprecieri de peste şase miliarde de dolari, conform calculelor Reuters.

Acțiuni scăzute cu 20%



Săptămâna aceasta, acţiunile Credit Suisse au scăzut cu aproape 20%, iar capitalizarea sa de piaţă a scăzut de vineri cu cinci miliarde de franci elveţieni, la 25,57 miliarde de franci elveţieni (27,12 miliarde de dolari). Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au estimat pierderile Credit Suisse la cinci miliarde de dolari, dar reprezentanţii băncii nu au dorit să comenteze.

În cazul Nomura, care avertizase că va înregistra pierderi de două miliarde de dolari din cauza expunerii la Archegos, capitalizarea bursieră a scăzut de la 2.300 miliarde de yeni (20,81 miliarde de dolari) vineri la 1.880 miliarde de yeni, conform datelor Refinitiv.

Anunțul Bloomberg

Bloomberg a anunţat, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Autoritatea de Supraveghere a Pieţelor Financiare din SUA (SEC) a început o investigaţie preliminară în cazul Hwang.

Agenţia de evaluare financiară Moody's a revizuit în scădere perspectiva ratingului Nomura, la "negativ", din cauza potenţialelor deficienţe în procesul de gestionare a riscului. Şi Fitch a plasat ratingul de viabilitate al Nomura sub supraveghere negativă, tot din cauza expunerii la Archegos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel