Cătălin Botezatu a oferit un interviu, în exclusivitate pentru DC News, despre lumea modei și un fenomen des întâlnit care poate fi stopat prin informare și conștientizare.
Vorbim despre munca la negru din industria modei. Cum poate fi stopată? Ce trebuie să știe modelele despre munca freelancer și munca în cadrul unei agenții de modă?
'Modelele trebuie să înțeleagă că atunci când aparțin unei agenții sunt mult mai în siguranță. Agenția își ia efectiv, prin intermediul contractului, acest angajament față de model, fată sau băiat. De exemplu, în momentul în care are un job peste hotare și este trimis/trimisă acolo să lucreze și întâmpină probleme, agenția are datoria să întoarcă modelul acasă pe propriile resurse. Esta ca o protecție permanentă oferită de agenție. Mai mult, îți găsește mai repede de lucru. Bine-nțeles că un model freelancer ar putea spune că primește comision agenția, dar este firesc pentru că se cheltuie și se investesc bani. Dacă ești trimis în străinătate, din primele joburi se scad cheltuielile pe transport, cazare, după care banii revin în buzunarul modelului și un comision revine agenției.' a declarat Cătălin Botezatu.
'Multe modele preferă să lucreze freelancer, dar prin acest lucru nu fac altceva decât să încurajeze o muncă la negru care nu va fi niciodată remunerată corespunzător deoarece ești plătit cu cât vrea cel care te plătește. În schimb, agenția negociază la sânge pentru tine și există costuri mai mari.', a spus celebrul designer Cătălin Botezatu pentru DC News.
'Hai să fim realiști! Vă dați seama că nu se va ajunge la un proiect de lege. Nu se dau legi pentru lucruri mult mai importante... Susțin și militez, precum agenția MRA din București, care e cea mai puternică din România, pentru a încerca să deschidem ochii manechinelor să nu mai lucreze la nergu și să le arătăm că a aparține de o agenție înseamnă o mai mare siguranță!' a conchis Cătălin Botezatu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu