€ 5.0896
|
$ 4.3449
|
Curs valutar: € 5.0896
|
$ 4.3449
 

Prag abuz serviciu. Augustin Lazăr, afirmaţii de ultimă oră
Autor: Rodica Mitu

lazar_86567000 Augustin Lazăr, eveniment cheie la Paris
 

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, joi, la sediul CSM, că nu este nevoie de introducerea unui prag pentru abuzul în serviciu.

"Eu cred că nu ar trebui să mai repetăm. Ministerul Public este o instituţie serioasă care a făcut studii foarte serioase. În această problemă, şi punctul nostru de vedere este bine cunoscut, nu e nevoie de niciun prag", a spus Lazăr, răspunzând unei întrebări la sosirea la sediul CSM. 

[citeste si]

De asemenea, Augustin Lazăr a declarat, referindu-se la efectele legii recursului compensatoriu, că se confirmă încă o dată nevoia studiilor de impact pentru fiecare modificare legislativă. Procurorul general a fost întrebat, la sediul CSM, dacă există temeri privind creşterea criminalităţii odată cu intrarea în vigoare a legii recursului compensatoriu.

"Ministerul Public a avertizat de la începutul anului că toate modificările legislative trebuie făcute pe baza unui studiu de impact. Ei bine, se confirmă încă o dată nevoia unui studiu de impact pentru fiecare modificare legislativă. Am vrea să ştim şi noi ce studii s-au făcut pentru a putea comenta rezultatele", a afirmat Lazăr.

Întrebat dacă aceasta a fost o măsură precipitată, Lazăr a precizat că nu poate spune acest lucru. "Ori de câte ori ne gândim să modificăm o legislaţie, ori de câte ori ne gândim să schimbăm mai ales legile Justiţiei, este necesar să avem un dialog sincer cu profesioniştii domeniului, cu magistraţii. Nimănui nu foloseşte o justiţie care să fie suspectată de control şi cu toţii avem nevoie de o justiţie independentă, o justiţie care să aibă încrederea oamenilor, inclusiv a celor care lucrează în acest domeniu", a mai spus Augustin Lazăr, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close