Adrian Negrescu a comentat pragul de 2.000 de lei pe care-l pune Guvernul pentru plata în numerar la magazinele cash & carry.
Publicitate
Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit la Antena 3 CNN despre pragul de 2.000 de lei pe care-l pune Guvernul pentru plata în numerar la magazinele cash & carry.
"Singura șansă în condițiile acestei noi legi a austerității este să-ți iei banii cash, să te duci la bancă, să-i pui pe card și cu cardul să te duci la magazinul cash and carry sau la altă unitate de unde vrei să cumperi, la magazin.
Realitatea arată că vor fi limitate incredibil de mult tranzacţiile cash, iar această decizie, din punctul meu de vedere, va afecta cam jumătate din populația României, mai ales pe cei care stau în mediul rural și nu au acces la bancomate sau la POS-uri.
Apropo, numărul bancomatelor în România a scăzut cu 2.000 în ultimii ani, iar POS-urile, adică acele terminale de plată unde plătim cu cardul, sunt numai 370.000 față de vreo 800.000 câte ar fi necesare.
Deci, practic, n-avem decât șansa de a strânge banii, de a face o excursie la bancă, la oraș sau la un automat în care să plasăm banii respectivi și cu cardul să mergem să plătim.
E o chestie absurdă din punct de vedere economic, e o chestie menită să reducă evaziunea fiscală, dar care nu ține cont de realitățile românești. Aceasta este marea problemă", a spus Adrian Negrescu.
Totodată, Adrian Negrescu a venit cu un sfat pentru românii care nu au card bancar.
"Să încerce să-și limiteze cheltuielile, pentru că alte lucruri nu au de făcut. Decât, poate, să încerce să-și facă un card, pentru că avem cel mai redus nivel de bancarizare din Europa. Adică avem doar unul din trei români care are card și cont la bancă.
Dar știți ce e interesant? Că această prevedere pe care Guvernul ne-o propune în această lege a austerității încalcă practic prevederile legislației europene. Recent, Comisia Europeană a renunțat la ideea de a limita plățile în numerar, considerând că sunt încălcate libertățile fundamente ale omului.
Mai mult decât atât, apropo de comisioane, că știți că marea problemă aceasta este, în Portugalia, atunci când extragi bani de la bancomat, prin lege, comisionul este zero, indiferent de unde retragi banii respectivi.
Iar în Statele Unite, sunt o grămadă de state care practic au interzis această reducere semnificativă a nivelului plăților în cash special pentru că ține, până la urma urmei, de dreptul oamenilor de a face cu banii ceea ce își doresc.
Nu e neapărată nevoie să-i ții la bancă și să fii de fiecare dată nevoit să plătești un comision pentru orice serviciu pe care îl faci cu cardul", a mai spus analistul economic Adrian Negrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu