Rareş Bogdan, europarlamentar şi prim-vicepreşedinte al PNL, critică dur stabilirea unui prag pentru abuzul în serviciu.
"Ieri a fost cea mai RUȘINOASĂ zi de când am intrat în nenorocita asta de politică, în urmă cu 4 ani. Nu credeam că voi trăi să văd cum OUG 13 este reinventată cu concursul propriului meu partid, PNL. O mizerie fără seamăn!
Culmea e că principalii promotori și inițiatori din cadrul Coaliției de Guvernare stau pitiți și tac ticălos. Unii au inițiat si au insistat pe inițiere, alții au tăcut măiestuos si de neînțeles, doar ca să fie linișteee!!!!! Să o ia naiba de liniște! Vom muri politic în liniște, dacă continuăm așa!
Unii au scris, iar soldățeii de teracotă au executat. Răul a fost făcut. La Bruxelles s-au aprins beculețele roșii, din nou. Societatea Civilă și Presa au reacționat nervos și corect, înspăimântați pe bună dreptate. Un partid, plus un plecat din acel partid au fost readuși pe teren pe o temă preferată, singura în care sunt antrenați să combată. Toate acestea cu un popor destul de mimetic, care privește de câteva zile bune la ce se întâmplă in Israel si in Franța. Moment perfect!
Aştept in continuare să scoată capul de la cutie adevărații promotori si inițiatori, să își ceară scuze sau pur și simplu să își explice demersul. Și încă ceva: pentru un om de rând, simplu, cu resurse modeste de existență, pragul de 9000 lei este mare! Foarte mare. Nesimțit de mare. Adică abuzul care produce o pagubă de 8999 lei nu mai este abuz?
Faptul ca CCR se dovedeşte încă o dată ticăloasă nu mai este o surpriza pentru nimeni. De două ori a anulat demersul tăierii pensiilor speciale în 2020, cu largul concurs al Avocatului Poporului, apoi a introdus obligativitatea unui prag la HOȚIE, un prag ce urmează a fi stabilit in Parlament. Tare! Excepțional. Ca la noi, la nimenea", a scris Rareş Bogdan pe Facebook.
„În această seară, am decis să susținem propunerea Ministerului Justiției privind pragul de 9000 de lei la infracțiunea de abuz în serviciu. L-am mandatat pe liderul grupului PNL de la Camera Deputaților, Gabriel Andronache, să depună acest amendament în numele Partidului Național Liberal, în vederea susținerii și adoptării lui”, a transmis Nicolae Ciucă miercuri seară. VEZI AICI MAI MULTE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News