Prăjitura 12 linguri este un desert rapid și ușor. Se amestecă toate ingrediente și se toarnă-n tavă.
Ingrediente
3 ouă mari
12 linguri zahăr
12 linguri ulei
12 linguri apă
12 linguri făină
1 pliculeţ praf de copt
o lingură esenţă vanilie
coajă de la o portocală
300 g fructe proaspete + 2 linguri făină
Cum se prepară
Încingem cuptorul la 180 °C, ungem cu unt şi făină sau unt şi hârtie de copt o tavă rotundă de 20 cm diametru. Într-un bol încăpător punem ouăle, cele 12 linguri de zahăr, coaja de portocală, vanilia, scrie teoskitchen.ro. Amestecăm până ouăle îşi dublează volumul şi avem o spumă. Adăugăm 12 linguri de ulei şi 12 linguri de apă, amestecăm. La final adăugăm cele 12 linguri de făină şi praful de copt. Amestecăm din nou. Turnăm compoziţia în tava pregătită.
Tăiem fructele folosite în bucăţele, le dăm prin faină, apoi le punem peste prăjitura. Coacem 45-60 minute, în cuptorul încins. După 30 de minute de când introducem, tava în cuptor, o acoperim cu o folie de aluminiu, astfel încât să nu se rumenească prea tare, fără a se coace la interior. Prăjitură 12 linguri este gata când trece testul scobitorii.
BONUS: Tort Fraisier, deliciul absolut cu căpșune. Rețea franțuzească
Ingrediente
Pentru crema mousseline:
250 ml lapte
o păstaie de vanilie sau 1 linguriță extract vanilie
2 ouă mărimea L
65 g zahăr
20 g amidon
130 g unt moale
1 lingură Cointreau sau Kirsch
Pentru blat:
3 ouă mărimea M
85 g zahăr alb
25 g unt topit călduț
85 g făină
un sfert de linguriță de sare
Pentru sirop:
25 g zahăr
25 ml apă
10 ml Cointreau sau Kirsch
Pentru martipan:
75 g zahăr pudră
75 g făină de migdale
15 g albuș ou
10 g glucoză (opțional)
colorant alimentar roșu
Pentru umplutură:
250 g căpșune cam de aceeași dimensiune
Cum se prepară tortul Fraisier
Se realizează întâi crema mousseline, apoi pandișpanul genovez, siropul și la final marțipanul roșu.
Crema mousseline
Într-o cratiță se încălzește laptele alături de păstaia de vanilie tăiată în două părți. Dacă se folosește extract de vanilie se adaugă după fierberea laptelui. Se aduce la fierbere și se dă deoparte. Într-un castron se adaugă ouăle și zahărul. Se mixează până ce ouăle își deschid culoarea (3-5 minute). Treptat se adaugă amidonul cernut și se amestecă având grijă la formarea cocoloașelor, potrivit retete.unica.ro.
Jumătate din cantitatea de lapte preparat mai sus se adaugă peste amestecul de ouă. Se amestecă încontinuu. Amestecul de ouă se adaugă în cratița cu laptele rămas și se pune la foc mediu. Se amestecă încontinuu timp de 3 minute, până se îngroașă. Se ia cratița de pe foc, se adaugă jumătate din cantitatea de unt (65 g unt) și se mixează până ce se obține o cremă omogenă.
Se transferă într-un bol, se acoperă bine cu folie alimentară, astfel încât să atingă cremă peste tot. Se va evita formarea crustei. Se dă la rece. Se va scoate din frigider cu 1 oră sau 1 oră jumătate înainte de a asambla tortul Fraiser. Când suntem gata de asamblarea tortului crema mousseline se va amesteca cu restul de 65 de g unt și lichiorul Cointreau.
Cum se prepară pandișpanul genovez
Se preîncălzește cuptorul la 180 grade Celsius. Se pregătește o formă cu inel cu diametru de 15 cm. Se gresează cu puțin unt. Într-un bol se bat ouăle și zahărul timp de 6-8 minute. Se incorporează untul topit cald și se amestecă bine cu ajutorul unei spatule astfel încât să nu se piardă aerul din amestecul de ouă. Se adaugă făina și sarea cernute în mai multe runde. Se amestecă prin mișcări de învăluire cu o spatulă după fiecare rundă.
Amestecul de pandișpan genovez se toarnă în forma gresată și se gătește 30 – 35 minute pe raftul de mijloc al cuptorului. Se va face proba scobitorii pentru a fi siguri. Se va lasă cel puțin 10 minute să se răcească înainte de a fi tăiat.
Cum se prepară marțipanul
Într-un castron se amestecă făina de migdale și zahărul pudră. Se adaugă albușul de ou și glucoza. Se amestecă până se obține o pastă omogenă. La început va fi lipicioasă, dar vom continua amestecare. Se adaugă colorantul treptat, până se obține culoarea dorită. Se frământă. Se formează o bilă de marțipan, se acoperă cu folie alimentară și se dă la rece până la asamblarea tortului Fraisier.
Cum se prepară siropul
Într-o cratiță se pune apa și zahărul. Se pune pe foc mediu, fără a amesteca. Cel mult se poate mișca cratița pentru a ajuta zahărul să se dizolve. După ce zahărul s-a dizolvat, se lasă să fiarbă timp de 2 – 3 minute. Se dă de pe foc și se adaugă Cointreau sau Kirsch. Se lasă la răcit.
Cum se asamblează tortul Fraisier
Pandișpanul genovez se taie transversal în două blaturi de aceeași dimensiune (undeva la 2 cm grosime). În aceeași formă în care s-a gătit pandișpanul se pune folie alimentară. Se așază primul blat la baza formei. Se însiropează blatul cu jumătate din cantitatea de sirop având grijă ca siropul să fie distribuit uniform. Se pune un strat subțire de cremă mousseline peste blat.
Căpșunele se taie în jumătăți pe lungime și se așază pe marginea formei, de jur împrejur. Cu ajutorul unui poș cu dui se completează spațiile dintre căpșune cu cremă mouselline. Se adaugă restul de căpșune (și ele tăiate pe jumătate). Cu ajutorul poșului completăm spațiile dintre căpșune cu ajutorul cremei moussseline. Păstrăm puțină pentru stratul superior.
Se adaugă blatul rămas și se presează ușor pentru a nu rămâne aer în interiorul stratului cu cremă. Se insiropează baltul cu siropul rămas. Forma se acoperă cu folie alimenatră și se dă la rece pentru minim 2 ore. Se acoperă stratul superior al tortului Fraisier cu crema mousseline rămasă. Se întinde marțipanul într-o foaie de 2 mm grosime. Se taie o formă rotundă cu diametrul de 15 cm. Se așază marțipanul cu grijă peste tortul Fraisier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News