Prăjitura 4×4. Rețeta simplă, dar senzațională: Ai nevoie de 200 gr din fiecare ingredient

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Prăjitura 4x4 este un desert foarte simplu de făcut, dar extrem de delicios. Iată cum se prepară.

Ingrediente

- 200 gr făină 650
- 200 gr ouă
- 200 gr unt 82% grăsime (la temperatura camerei)
- 200 gr zahăr
- 10 gr praf de copt
- 200 gr fructe confiate (opţional)
- ciocolată neagră, nuci, stafide (opţional)

Cum se prepară

În vasul mixerului batem spumă ouăle şi zahărul tos, la viteză mare, timp de 8-10 minute sau până îşi dublează volumul şi devin albicioase. Adăugăm untul topit şi amestecăm bine. Adăugăm apoi făina, cernută împreună cu praful de copt şi amestecăm uşor, pentru omogenizare, potrivit gatituleusor.ro. La final, adăugăm fructele uscate, ciocolata rasă, nucile, stafidele sau ce vreţi să mai folosiţi. Punem compoziţia în vas de yena sau tava de copt rotundă tapetată cu hârtie de copt (20-22cm diametru). Coacem în cuptorul preîncălzit la 180 grade, timp de 30-40 minute sau până trece testul scobitorii.

Vezi și: Orez cu lapte aromat. Rețeta copilăriei

BONUS: Negresă de post cu gem și nuci

Ingrediente

Pentru blat:

300 g făină
200 g gem de prune sau marmeladă
100 g zahăr(sau în funcție de cât de dulce e gemul)
100 ml ulei
200 ml apă minerală carbogazoasă
2 linguri cacao
100 g nucă măcinată grosier
1 plic praf de copt
un vârf cuțit de bicarbonat
2 lingurițe esență de rom
un praf sare

Pentru glazura de ciocolată:

100 g ciocolată neagră(de post)
1-2 linguri zahăr
1 lingură apă
câțiva stropi de ulei

Cum se prepară

Mai întâi preîncălzim cuptorul la 180 de grade. Într-un vas, amestecăm uleiul cu apa și gemul și în funcție de gust, adăugăm zahăr pudră. Cernem făina împreună cu cacaua, praful de copt și bicarbonatul și le adăugăm peste ingredientele din vas. Omogenizăm bine compoziția, apoi adăugăm nuca, un praf de sare și esența, potrivit a1.ro.

Lăsăm compoziția să se odihnească 10 minute, pentru a se activa praful de copt și bicarbonatul, în aciditatea apei minerale carbogazoase. Tapetăm o tavă de 20/20 cu hârtie de copt și întindem compoziția de negresă cu gem și nuci în ea. Coacem prăjitura pentru 30-35 de minute, la 180 de grade.

Pentru glazură, topim ciocolata la bain marie, amestecată cu apa, uleiul și zahăr, după gust și o întindem imediat, peste negresa răcită deja. Presărăm și miez de nucă deasupra, lăsăm glazura să se întărească, apoi porționăm și servim delicioasa negresă de post cu gem și nuci, alături de cei dragi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel