Prăjitura București. Rețeta vremurilor de altădată

Sursa foto: captura video YouTube Bucatareste cu Rodica
Sursa foto: captura video YouTube Bucatareste cu Rodica

Iubești dulciurile de casă, dar parcă te-ai plictisit de toate rețetele pe care le-ai preparat până acum? Îți propunem "Prăjitura București", o variantă reinterpretată.

Ingrediente

- 5 ouă
- 4 linguri nucă măcinată
- 400 g zahăr
- praf de copt
- 3 linguri cacao
- 170 g făină
- 250 g unt
- 200 g zahăr pudră
- 100 ml lapte
- 1-2 linguri ness

Cum se prepară

Blatul:

Se bat 4 albușuri cu 4 linguri apă. Când s-au spumat, se adaugă 100 g zahăr. Separat, se bat 4 gălbenușuri cu 150 g zahăr și 4 linguri apă caldă, adăugate pe rând, din 5 în 5 minute, scrie gustos.ro. Se amestecă ușor cu albușurile, adăugând 4 linguri de nucă măcinată, praf de copt, o lingură cacao și 150 g făină. Se coace într-o tavă întinsă, tapetată.

Crema:

Se freacă 200 g unt cu 200 g zahăr pudră până devine ca o alifie. Separat, se fierb la foc mic, mestecând continuu, un ou întreg cu o lingură rasă de făină și 100 ml lapte, până se îngroașă. Când s-a răcit crema fiartă, se amestecă bine cu untul, la care se adaugă 1-2 linguri de ness. Cu această cremă se umple blatul, care a fost tăiat în două, astfel încât să rămână și pentru a unge pe deasupra.

Glazura:

Se amestecă 150 g zahăr cu 3 linguri apă, 2 linguri cacao și 50 g unt (sau margarină). Se toarnă călduță peste prăjitură.

*Varianta originală are un strat de cremă de fistic și unul de ciocolată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel