Președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău (PSD), este audiat joi dimineață la DNA într-un dosar în care sunt cercetate fapte de corupție.
Publicitate
UPDATE: Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş Florin Tecău a declarat joi că a fost audiat la DNA ca martor într-un dosar privind un contract cu fonduri europene în valoare de "milioane de euro", precizând că a văzut documente din 2009 care ar fi de la CJ, dar acestea nu s-ar regăsit în arhiva instituţiei, conform Mediafax.
Florin Tecău a spus, la ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a fost audiat aproximativ trei ore, că a fost citat să se prezinte în calitate de martor, într-un dosar în care anchetatorii cercetează modul de încheierea a unui contract derulat cu fonduri europene.
Tecău nu făcut declarații pentru jurnaliștii prezenți la sediul DNA, însă surse citate de presă spun că social-democratull este chestionat în calitate de martor.
Florin Tecău este preşedinte al Consiliului Judeţean Arges din 2014, când au fost organizate alegeri după încetarea înainte de termen a mandatului lui Constantin Nicolescu (PSD), pentru conflict de interese.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu