Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, organizația reprezentativă pentru industria de taxi din România și director executiv al confederației patronale UGIR-1903 este inculpat într-un dosar de corupție care are ca parte civilă Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de vicepremierul social democrat Paul Stănescu.
Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de vicepremierul social democrat Paul Stănescu, este același minister de la care Vasile Ștefănescu cere trecerea unei ordonanțe de urgență controversate referitoare la amendarea legii taximetriei. OUG-ul a fost criticat de opinia publică întrucât ar fi scrisă cu dedicație pentru șeful COTAR, limitând serviciile ca UBER sau Taxify în favoarea marilor companii de taxi reprezentate de Ștefănescu.
Vasile Ștefănescu, alături de Cezar Ioan CORÂCI și Luțu CORÂCI sunt acuzați de deturnarea unor fonduri europene, iar dosarul se află pe rolul Curții de Apel București. Este vorba de proiectul "QualyMatch-Sistem integrat de asistenţă pentru îmbunătăţirea accesului pe piaţa muncii pe baza calificării" (nr. 82/5.1/S/54952), finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013. Valoarea totală a proiectului fiind de 3,6 milioane euro. Parte civilă în proces este chiar MDRAP, ministerul de la care Ștefănescu se așteaptă să elimine companiile nou intrate pe piața de transport persoane din București.
În mai 2011, Cezar Corâci, care se afla la conducerea UGIR-1903 încă din anul 2005, a fost suspendat din funcție, în urma unei ședințe extraordinare organizate de Cazimir Ionescu, Marius Opran, Vasile Stefanescu și Constantin Vasilescu.
În urma acestei demiteri, Cezar CORÂCI a făcut o serie de incriminări la adresa grupului mai sus menționat afirmând printr-o scrisoare deschisă că aceștia au folosit banii din conturile destinate proiectelor europene în scopuri personale sub semnătura lui Vasile ȘTEFĂNESCU care a afirmat că este Director general executiv al UGIR 1903, fapt infirmat de Direcția de Luptă Antifraudă. Mai mult, același Vasile ȘTEFĂNESCU împreună cu Marius OPRAN au încercat că „preia" activitatea în proiectul Qualy Match după ce au concediat toți salariații din proiect, 33 de persoane.
Sediul UGIR-1903 este o clădire cu cinci etaje, pe strada George Enescu 27-29, în centrul Bucureștiului. O clădire cu peste 3000 mp desfășurați, cu două nivele la subteran și cu fundație glisantă, special concepută pentru a rezista la cutremure. Un alt aspect important al acestei clădiri este că găzduiește și sediul COTAR al cărui președinte, Vasile ȘTEFĂNESCU, este inculpat în acest dosar de corupție. (Sursa: stiripesurse.ro)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News