Prețul păcii cu Rusia

Este o realitate. Nu poti sa culegi trandafiri fara sa te intepi. Laurii pacii au ghimpi. Europa se afla sub o mare amenintare. De fapt, pacea lumii.

Am depasit razboiul rece. Suntem intr-un razboi cald. In care se iau prizonieri. Chiar reprezentanti ai organizatiilor internationale. Exista victime si violari tereste, aeriene si maritime. Ne apropiem de un razboi in toata regula. Terestru si maritim. Dar vorbim de puteri nucleare. Ce urmeaza? Pentru mine si cred ca pentru toti liderii politici, ca sa nu mai vorbim despre sutele de milioane de cetateni, un conflict major cu Rusia este un cosmar. Este evident ca puterea nucleara a Occidentului, din care facem si noi parte, este net superioara. Dar un macel nuclear ar proiecta intreaga istorie inapoi. Ar avea de pierdut imens atat Occidentul, cat si Rusia. Din pacate, jocul istoriei este la mana unor conducatori. Care pot fi responsabili sau iresponsabili.

De aici, parabola cu trandafirii si spinii. Pentru a ajunge la pace, avem nevoie de sacrificii. Ce ar trebui sa sacrifice Moscova? Pentru a scoate lumea din criza, Kremlinul ar trebui sa faca efortul de a schimba radical cateva principii de geopolitica. Sunt un fel de axiome ale rusilor care, de-a lungul timpului, le-au dictat miscarile pe scara lumii. Astazi, planeta, nici in tot, nici in parte, nu mai poate fi dominata prin forta brutala. Prin forta armelor. Din aceasta perspectiva, Moscova s-a impotmolit la jumatatea drumului. Pentru ca, din punct de vedere economic si financiar, a facut progrese doar pana la un punct. Apoi a stagnat. Iar pentru a-si rezolva aparenta criza de crestere, care este, de fapt, o criza a stagnarii, Kremlinul recurge la retorica sa clasica, care este retorica expansiunii si a razboiului. Criza din Ucraina si ocuparea Crimeii nu reprezinta, de fapt, decat o expresie a neputintei Moscovei de a participa in conditii onorabile, asa cum a mai facut-o temporar, la impartirea lumii.

Acum, criza odata declansata si escaladata, nu ne ramane decat sa facem numaratoarea inversa. Incepand de saptamana viitoare, Rusiei, orgolioasei Rusii, lui Putin, tarului Putin, li se aplica cea de-a treia etapa a sanctiunilor. Mult mai dura. In urma acestora, dupa un timp nu prea lung, Rusia ar putea colapsa. Desigur, vor exista si victime colaterale, pentru ca, nu-i asa, trandafirul are spini, dar pierderea majora va fi a Kremlinului. Ce va alege Moscova?

Inainte de a raspunde, ca in orice varianta, putem asista, intr-un viitor scurt, dureros de previzibil, la colapsul regimului Putin. Este greu de presupus ca, daca Rusiei i se va administra, asa cum scrie la carte, cea de-a treia etapa a sanctiunilor Occidentului, ea va mai putea rezista economic pe termen mediu si lung. Speranta Moscovei intr-un debuseu in China, Iran, India, etc. este iluzorie. Pur si simplu pentru ca, inca de pe vremea tarului Petru cel Mare, Moscova este orientata spre Apus. Natura relatiilor comerciale ale Rusiei cu statele ex-occidentale nu ii va permite sa supravietuiasca economic.

In consecinta, Putin are de ales. Cum ar putea el raspunde ultimatumului occidental? Fie cedeaza si se retrage din Ucraina intelegand prin aceasta inclusiv abandonarea Crimeii si atunci isi pune singur capat carierei politice, ar fi sfarsitul sau, fie incearca sa ajunga la un compromis cu Occidentul pastrand la limita Crimeea. Ceea ce ar pune Occidental si, mai ales, Statele Unite intr-o postura tragicomica.

Citește mai multe pe CorectNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel