Ministrul Agriculturii, Achim irimescu, a explicat la DC NEWS LIVE că populația globală este în creștere, în timp ce suprafețele care pot fi cultivate scad. În acest context, prețurile alimentelor ar putea crește pentru că va exista cerere mare.
În contextul creșterii prețului alimentelor, România ar fi avantajată dacă ar fi net exportator, spune ministrul.
”În contextul în care România ar deveni net exportator, întrebarea este foarte corectă. Sigur, ar avantaja România pe termen lung. România este o țară cu putere de cumpărare redusă și nu avatanjează de niciun fel țara în acest sens. Aderarea la UE ne cuplează la piața europeană și prețurile s-au egalizat. Practic, noi avem pe perioada 2014-2020 avem de la UE aproape 19 de miliarde de euro de la UE pentrut agricultură la care se adaugă participarea națională de cca 7 miliarde. Deci, sunt sume foarte mari.
Pe de altă parte, suntem pe piața unică europeană. În momentul în Rusia a impus embargoul Uniunii Europene, mare parte din produsele care mergeau către Rusia au căutat noi debușee. Așa se întâmplă că în România se mănâncă foarte multe mere poloneze, 100.000 de tone de lapte anual se importă din Ungaria, deși România are capcaitatea să-și asigure laptele din producția națională”, a spus Achim Irimescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu