Precauție: Rusia strânge aur pentru vremuri tulburi

gold
gold

Premierul rus Vladimir Putin profită de criza financiară și consolidează rezervele de aur ale Rusiei cât de repede poate, înaintea uneia din cele mai importante transformări a ordinii mondiale din ultimele sute de ani. În cazul în care Statele Unite ar pierde statutul de cea mai mare economie a lumii, așa cum susține, FMI, în detrimentul Chinei, perioada imediat următoare ar putea fi marcată de conflicte de proporţii, ori aurul este cea mai lichidă rezervă în "vremuri tulburi sau chiar mai rele”, relatează portalul MarketWatch, potrivit Mediafax.

Rusia şi-a crescut de peste două ori rezervele de aur în ultimii cinci ani, deoarece Vladimir Putin, profitând de criza financiară, a creat, într-un termen relativ scurt, a cincea mare rezervă de aur din lume, potrivit organizaţiei Consiliul Mondial al Aurului. Deși există investitori, precum miliardarii George Soros şi John Paulson care și-au crescut expunerea pe aur, Vladimir Putin a ieșit în evidență în această direcție, mai ales că el continuă să cumpere lunar aur de circa 500 de milioane de dolari.

Brett Arends, jurnalist la Wall Street Journal şi MarketWatch susține că Vladimir Putin, în probleme de politică globală, acționează într-un stil unic. "Nimeni altcineva în toată lumea nu face politică globlă la fel de fără scrupule ca Putin, un om care a furat un inel de Super Bowl de la proprietarul New England Patriots, Bob Kraft, când aceştia s-au întâlnit în urmă cu câţiva ani în Rusia", susține Arends, care precizează că, ”în vremuri tulburi sau chiar mai rele”, aurul este cea mai lichidă rezervă.

În acest context, jurnalistul notează că evenimentul cel mai important al timpurilor noastre nu este falimentul guuvernului spaniol, ci adeverirea calculelor FMI, potrivit cărora, până în 2017, SUA, care au dominat economia mondială, timp de mai multe generații, ar urma să piardă supremația puterii de cumpărare în fața Chinei.

Consemnând că "Vom fi primii oameni în 200 de ani care vor trăi într-o lume care nu va fi dominată de Pax Americana sau Pax Britannica”, Brett Arends atrage atenția că o astfel de schimbare nu este niciodată pașnică și amintește de declinurile imperiilor Spaniei, Franţei şi Marii Britanii, care toate au fost însoţite de conflict. ”Declinul hegemoniei britanice a fost principala cauză care a dus la Primul şi la Al Doilea Război Mondial", afirmă jurnalistul, în opinia căruia, dacă China va trece la o societate deschisă şi respectarea legii, nu ar mai exista niciun motiv pentru ca un investitor să deţină aur.

"Pe de altă parte, s-ar putea să intrăm într-o eră mult mai periculoasă a politicii forţei şi concurenţei internaţionale", avertizează articolul.

Potrivit sursei citate, după ce SUA și Europa, au deținut până în urmă cu puțin timp, cele mai mari rezerve de aur, situația actuală este pe cale de a se modifica, odată ce China, Arabia Saudită şi Rusia se află în top 5 al deținătorilor de aur.

Ţările din vestul Europei au vândut, iar o înrăutăţire a crizei ar amplifica acest trend, iar în cazul unor ţări emergente, aurul are o pondere scăzută în rezervele valutare. Astfel, China, în pofida achiziţiilor are doar 2% din rezervele valutare în aur, în timp ce, în cazul Rusiei, procentajul este de 9%.

Maximul aurului a fost atins în urmă cu un an, când uncia se situa la 1.900 de dolari, în prezent, aceasta se află la circa 1.700 dolari. În euro, recordul a fost stabilit în urmă cu un an, respectiv 1.356 euro, în prezent uncia de aur situându-se la 1.343 euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel