România este împărțită din nou în două, după ce un manelist a urcat pe scenă la invitația lui Chris Martin.
Babasha a fost huiduit de o mare parte a publicului de pe Arena Națională. În timp ce unii au fost surprinși de moment, alții au considerat de-a dreptul inoportun ca la un concert rock să se cânte manele.
Joi dimineață, Babasha a reacționat într-un mesaj publicat pe pagina sa de TikTok, iar el a dat vina pe „rasism“ pentru atitudinea românilor care l-au huiduit și l-au fluierat.
„Cei de la Coldplay au vrut să facă un moment cu un artist român pentru concertul lor pentru zilele de 12 și 13 iunie, de mâine. Ei s-au uitat în topurile muzicale și m-au văzut pe mine.
Ei, personal, i-au contactat pe impresarii mei și m-am trezit deodată cu ei. Nu știu câți dintre voi ați fi refuzat o astfel de oportunitate. Vorbim de un alt nivel, de un cu totul alt nivel. (...)
Indiferent de huiduielile oamenilor, aș fi acceptat pentru că așa ceva e o dată în viață. Pentru cunoștința voastră, am avut chiar și o probă de sunet înainte, că așa e normal, cu Chris Martin personal.
I-a plăcut foarte tare de mine. Nu mă așteptam în viața mea la așa ceva. Mă așteptam să fie păreri împărțite, dar nu mă așteptam să fie chiar atât de rău. Eu vă mulțumesc și le mulțumesc tuturor care mi-au luat apărarea mea.
Indiferent de genul muzical pe care îl cânt, pentru cine nu înțelege treaba asta, maneaua este rău famată doar din cauza rasismului, nu din cauza muzicii în sine. (...)”, a transmis Babasha.
CITEȘTE ȘI - Bănescu trage concluziile, după scandalul cu maneaua la concertul Coldplay: S-a pliat ca nuca-n perete!
Un eveniment similar a avut loc în 1847, la Iași. Pe vremea când cele două principate românești nu erau încă unite, în orașul de pe Bahlui a poposit cunoscutul compozitor Franz Liszt, potrivit Historia.
În fața acestuia a ajuns să cânte Barbu Lăutaru, care a fost chemat, împreună cu taraful său, de boierul Alecu Balș. Legenda spune că Franz Liszt a fost atât de încântat de muzica auzită şi de interpretarea tarafului lui Barbu Lăutaru, încât a vrut să îi răsplătească, cântându-le şi el ceva.
Astfel, compozitorul german a cântat la clavir, în fața lăutarului român, o improvizație a unui marș unguresc. După prima audiție, Barbu Lăutaru a reprodus întocmai, la scripca sa, ceea ce auzise.
După interpretarea compozitorului, Barbu a reprodus întocmai, la scripca sa, ceea ce auzise în primă audiţie. Se spune că Franz Liszt a fost atât de impresionat încât a spus: „Dumnezeu te-a făcut artist şi tu eşti mai mare decât mine!”.
Două dintre cântecele interpretate de lăutar la întrevederea cu Liszt l-au inspirat pe acesta să scrie „Rapsodia română pentru pian”.
CITEȘTE ȘI - Manele la concertul Coldplay. Andrei Caramitru, mesaj tare: Bula cretinoidă vs. Babasha
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu