Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a revenit cu informații privind accidentul produs în seara de 28 iulie, în Pantelimon, unde în urma impactului, băiatul de 9 ani a murit, iar fetița de 7 ani a ajuns în stare gravă la spital.
Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, privind accidentul produs în seara de 28 iulie, în București, din care rezultă că „la volanul mașinii s-ar fi aflat tânărul de 19 ani, cel care deține permis de conducere și nu minorul”, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:
Brigada Rutieră a comunicat transparent toate informațiile de interes public cu privire la acest caz, încă din seara producerii tragicului eveniment.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au dispus reținerea conducătorului auto, de 17 ani, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
De asemenea, a fost identificat pasagerul aflat în autovehiculul implicat în accidentul rutier, un tânăr, în vârstă de 19 ani, acesta fiind reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice.
Ulterior, instanța de judecată a emis, pe numele tânărului de 17 ani, un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, iar, față de tânărul în vârstă de 19 ani, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, de către unitatea de parchet.
Astfel, toate măsurile procesuale au fost dispuse ca urmare a administrării probatoriului, sub supravegherea procurorului de caz, cu respectarea strictă a cadrului legal.
În final, vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale și vă asigurăm că vom comunica public toate datele privind evoluția cazului, în măsura în care acestea pot fi transmise fără afectarea anchetei.
Lucian Diniță, fost șef al Poliției Rutiere, a fost întrebat la Antena 3 CNN cine ar putea să răspundă în urma acestui accident tragic.
"În primul și în primul rând este vorba și despre încredințare, nu contează care dintre ei trei (proprietarul mașinii și cei doi tineri), cineva a încredințat mașina și mai mult decât atât la acea vătămare corporală se adaugă infirmitatea pe viață, deci iată că deja ancheta se va complica. Parcă e sport național, acum câteva zile a fost tot așa un accident în care doi minori furaseră mașina și au intrat într-un copac, iar mașina a luat apoi foc. Deci vedeți că devine un sport național și ar trebui să atragă atenția tuturor autorităților astfel de comportamente.
În rest, poți să faci ceva? Nu prea poți să faci nimic, în momentul de față când totul este clar: un copil este decedat, un copil va avea o infirmitate pe viață. (...) Este la latitudine procurorului și el dispune ceea ce trebuie făcut în această cauză", a declarat Lucian Diniță, fost șef al Poliției Rutiere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu