Europarlamentarul PDL Cristian Preda consideră că premierul Emil Boc în continuare nu a dovedit că ar fi capabil să sporească încrederea publicului în această guvernare, el amintind că de-a lungul vremii a spus despre acesta că ar trebui să-şi găsească alt job.
El a făcut afirmaţiile în acest sens într-o emisiune a postului Antena 3, în contextul în care a fost întrebat dacă partidul nu ar trebui să ia nicio decizie în legătură cu declaraţiile lui Iulian Urban privind atacurile din Norvegia.
"Acum, ştiţi cum e, partidul se teme să ia vreo decizie în privinţa tuturor celor care au un vot acolo în Parlament, este o majoritate foarte strânsă", a menţionat Preda.
Răspunzând la întrebarea dacă se simte confortabil, europarlamentarul a spus: "Eu nu mă simt deloc confortabil, eu am spus de-a lungul vremii şi de Boc că ar trebui să-şi găsească alt job".
Chestionat dacă îşi menţine părerea conform căreia Emil Boc ar trebui să-şi găsească alt job, Cristian Preda a susţinut: "Nu mi-a dovedit de-atunci încoace că ar fi capabil să sporească încrederea publicului în această guvernare, din păcate. Asta e situaţia".
Pe de altă parte, Preda a explicat şi prezenţa sa la Antena 3, în condiţiile în care PDL a decis recent să nu îşi mai trimită reprezentanţii la emisiunile acestui post de televiziune.
"Dacă mă pot exprima într-o emisiune, vin (...) Pe de altă parte, decizia asta din PDL nici nu a fost discutată (...) Eu am reţinut din momentul în care am intrat în PDL - şi ţin la acurateţea termenilor - că orice decizie este precedată de o discuţie. Se şi spune foarte frecvent, e un leitmotiv în discuţiile din interiorul partidului - cei 3 D: dezbatere, decizie, disciplină; deci eşti disciplinat după ce se ia o decizie, dar care e bazată pe
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News