Cristian Preda scrie, pe blogul personal, că proiectul noii Constituții ignoră raportul MCV, raport care, "pentru prima dată de când se elaborează asemenea documente", include "mai multe referințe la chestiunea constituțională". Cristian Preda anunță că a atras atenția Comisiei de la Veneția.
"La finalul lucrărilor comisiei de revizuire, putem constata că recomandările din Raportul MCV nu au fost luate în seamă. Am în vedere, în primul rând, chiar recomandarea de a respecta hotărârile CCR!", a scris Cristian Preda.
CCR, ignorată
El susține că a fost încălcat referendumul din 2009 și a fost tratată cu "dispreț decizia Curții nr. 682 din 27 iunie 2012, care trata, între altele, rezultatul referendumului din 2009. Decizia cu pricina afirma că 'referendumul, indiferent de caracterul său – decizional sau consultativ – cum este cazul referendumului național din anul 2009, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranității naționale. (…) Faptul că, în cazul referendumului consultativ, nu este stabilită o astfel de procedură ulterioară, nu se traduce într-o lipsă a efectelor acestui referendum. Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voința populară, exprimată cu o largă majoritate (în cazul de față, 83,31% dintre voturile valabil exprimate), să fie ignorată de reprezentanții aleși ai poporului'".
Astfel, ajunge la concluzia că "USL a refuzat să introducă rezultatele referendumului din 2009 în proiectul de revizuire".
Constituție pentru USL, nu pentru România
O altă încălcare a recomnadărilor din raportul MCV, susține Preda, este: "comisia de revizuire a ignorat recomandarea din raportul MCV ca procesul de reformă să fie bazat pe “consensul cel mai larg posibil” (...) Partidele de opoziție nu au fost ascultate nicio clipă. Proiectul de revizuire e, de aceea, o propunere de Constituție pentru USL, nu pentru România. Sunt convins că viitorul raport MCV va lua în seamă aceste încălcări grave ale recomandărilor deja făcute în ianuarie.Votul de azi poate fi considerat o nouă probă a caracterului anti-european al USL. Am convingerea că reprezentanții Comisiei de la Veneția, care au fost deja solicitați, vor lua în seamă chestiunile pe care le-am semnalat mai sus".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu