Europarlamentarul Cristian Preda a scris pe blogul său că demisionează din board-ul Institutului de Studii Populare (ISP), care este fundația oficială a PDL. El a precizat că va căuta să colaboreze cu Mișcarea Populară și Fundația Creștin-Democrată, condusă de Teodor Baconschi.
Preda a enumerat două motive ce l-au determinat să demisioneze de la conducerea ISP: primul ține de ”deteriorarea relațiilor cu Fundația Konrad Adenauer, care a fost de-a lungul anilor principalul partener al ISP”.
Al doilea motiv ține executivul Instituției. ”Am avut în vedere ca ultima conferinţă din acest ciclu de la ISP să fie susţinută de Traian Băsescu. Preşedintele îşi dăduse acordul şi urma să stabilim detaliile. Şefia Institutului a opus un veto categoric faţă de prezenţa lui Traian Băsescu în discuţiile despre revizuire de la ISP. La mijloc – răfuieli politice.
Nu pot accepta nici compromiterea relaţiei cu partenerii germani ai PDL, nici sfidarea preşedintelui. În calitate de membru al PDL, solicit Biroului Permanent Naţional al partidului să îşi exprime poziţia faţă de deciziile luate de echipa executivă a ISP în ultimul an, în privinţa colaborării cu Konrad Adenauer Stiftung”, a scris Cristian Preda.
Preda ia calea Mișcării Populare
”Mă despart de ISP. Voi căuta să mă afiliez la Mişcarea Populară. Voi colabora, de asemenea, cu Fundaţia Creştin-Democrată, condusă de Teodor Baconschi”, a anunțat Preda, care a precizat că va rămâne solidar cu distinșii profesori și intelectuali critici din consiliul academic al ISP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu