Ministrul Cătălin Predoiu a vorbit despre cele mai importante aspecte ale ordonanței adoptate astăzi.
Ministrul Cătălin Predoiu a vorbit despre cele mai importante aspecte ale ordonanței adoptate astăzi: "În primul rând, instituie un termen de 72 de ore în care instituțiile de medicină legală trebuie să elaboreze analizele toxicologice, prin care să evidențieze prezența sau nu, a alcoolului și a substanțelor interzise în sângele persoanelor care au fost testate pozitiv cu drugtest sau care au refuzat testarea. (...) La expirarea acestui termen obligatoriu, în cazul în care rezultatul nu sosește de la laborator, persoanei respective i se restituie permisul."
Ministrul susține că legea protejează șoferii de bună credință.
O altă modificare importantă despre care a făcut precizări ministrul Predoiu este faptul că aceste analize se efectuează doar de către instituțiile de medicină legală. Anterior, în varianta ordonanței precedente, aceste analize puteau fi efectuate şi de către laboratoarele Poliției Române, care sunt acreditate conform standardelor internaționale.
Din datele prezentate de MAI, în ultimele 12 luni Poliția Română a lansat în jur de 1.000 de operațiuni importante antidrog și a destructurat nu mai puțin de 57 de grupuri mari de crimă organizată care traficau droguri în România.
Despre mandatul său la Interne, Cătălin Predoiu afirmă că MAI a realizat tot ceea ce i s-a cerut: "În esență, în vara anului trecut, Ministerului Afacerilor Interne i s-au cerut trei lucruri: să completeze legislația privind combaterea consumului de droguri la volan, să elimine din folosința agenților de poliție drugtestele care dau rateuri, erori şi să înmulțească semnificativ numărul de drugtestere. Ministerul de Interne a procedat la toate aceste măsuri și le-a realizat."
Cătălin Predoiu a precizat că a scos din folosință drugtesterele din China, a dublat capacitatea de testare, a crescut cu 200 de oameni numărul polițiștilor care se ocupă direct de traficanți și cu 30% cantitatea de droguri confiscată: „Obiectivul Poliției Române este să vă protejeze. Și asta am cerut nu numai Poliției Române, ci tuturor structurilor, Ministerului Afacerilor Interne", a mai precizat Cătălin Predoiu conform unui comunicat al ministerului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu