Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu susţine că PSD va promova pachetul de legi "anti- anticorupţie" şi "antiintegritate" deoarece are probabil obligaţii mari faţă de cei care au sponsorizat campania electorală, afirmând că liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, joacă "alba-neagra" pe acest subiect atunci când spune că nu ştie ce va face Executivul.
"Iordache vrea ca Guvernul să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului. Nu ştim ce vrea Grindeanu, dar oricum nu contează ce vrea el. Dragnea spune că nu ştie exact ce vrea Guvernul, adică joacă "alba neagra" crezând că prosteşte lumea. Celor care se mai întreabă încă dacă PSD Dragnea va promova pachetul de legi anti-anticorupţie şi antiintegritate le spun să nu aibă îndoieli, PSD are probabil mari obligaţii faţă de cei care au sponsorizat campania electorală", a scris Predoiu, vineri, pe Facebook.
El arată că, prin asumarea răspunderii Guvernului, PSD îşi va angaja răspunderea faţă de sine însuşi.
"PSD a luat un dublu mandat la alegeri, unul public de la popor, ca să crească salariile şi pensiile, şi unul nepublic de la corupţi, să facă amnistie şi graţiere. Deocamdată, PSD îşi bate joc de mandatul primit de la popor şi se concentrează doar pe mandatul primit de la corupţi. Deci, Guvernul PSD îşi va asuma răspunderea în faţa unui Parlament controlat de PSD, adică PSD îşi va asuma răspunderea faţă de sine însuşi. Dar cu poporul cum rămâne? (...) a scris Cătălin Predoiu pe facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News