Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că ministerul pe care îl conduce nu este implicat în procedura de aducere în ţară a Elenei Udrea, adăugând că aceasta este în custodia autorităţilor bulgare şi va fi prezentată instanţei.
Publicitate
'Ministerul Justiţiei nu are o echipă trimisă acolo, pentru că nu e implicat în procedură. (...) Este în atribuţia noastră să sprijinim acest proces la cerere. Deci, dacă Tribunalul Bucureşti sau instanţa bulgară ne solicită sprijin cu furnizare de documente, aşa scrie procedura, atunci se implică şi Ministerul Justiţiei, fiind vorba de un mandat european de arestare. Deocamdată, ea este în custodia autorităţilor bulgare şi va fi prezentată instanţei', a declarat Cătălin Predoiu, la Ministerul Justiţiei.
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a fost dată în urmărire, joi, anunţul fiind postat joi pe site-ul Poliţiei Române, după ce nu a fost găsită la domiciliu, în urma condamnării definitive în dosarul 'Gala Bute'.
'Împotriva numitei Udrea Elena-Gabriela a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 44 din 05.06.2018 de către Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, fiind condamnată la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu', se arată pe site-ul Poliţiei.
Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul 'Gala Bute'. Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi. A existat şi o opinie separată în complet, în sensul admiterii contestaţiilor depuse de inculpaţi şi DNA.
În acest dosar, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani.
Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare.
În acest context, Mircea Badea a spus ce ar fi făcut dacă avea banii ei.
„Am discutat și eu azi cu diverși prieteni și m-au întrebat dacă am înțeles ce caută Elena Udrea în România. M-au întrebat dacă eu aveam banii Elenei Udrea mai stăteam în România sau eram demult în Dubai. Eu, și dacă aveam banii Elenei Udrea și nu aveam problemei ei, plecam. Eu, dacă aveam bani, nu stăteam în România (n.r. - indiferent dacă avea probleme sau nu). Dacă pică, de la Elon Musk, niște cărămizi de bani, acum plec la aeroport. Îmi iau copilul repede și plec. Cu hainele de pe mine plec acum, mâncând pământul”, a zis Mircea Badea. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu