Problema privind justiţia este legată de nesoluţionarea dosarelor de mare corupţie, fiind nevoie de un verdict, „nu neapărat de unul anume“, dar cauzele trebuie închise printr-o decizie judecătorească definitivă, a declarat, sâmbătă, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.Ministrul a afirmat că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), impus justiţiei române de către Comisia Europeană, este un domeniu prioritar în România, fiind un "program foarte extins, care cuprinde patru obiective".
"Trebuie văzut ce anume din acest MCV ridică semne de întrebare", a spus Predoiu, adăugând că "răspunsul nu este atât de complicat, putând fi citit în rapoartele de ţară, în poziţiile unor state membre".
Potrivit demnitarului, răspunsul este legat de "incertitudinile faţă de rezultatele anchetelor de mare corupţie, faţă de dosarele de mare corupţie".
El a adăugat că se vorbeşte de necesitatea finalizării cauzelor de mare corupţie, acestea fiind problema.
"Eu sper că judecătorii care au pe masă asftel de dosare înţeleg că este important să pronunţe un verdict. Nu neapărat un anume verdict, dar este nevoie să închidă aceste dosare printr-o decizie definitivă", a declarat Cătălin Predoiu la TVR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News