Predoiu: Ministrul Justiţiei se spală pe mâini. Problema penitenciarelor

Ministrul Justiţiei trebuia "să forţeze puţin mâna Guvernului" şi să transforme problema penitenciarelor dintr-una marginală în una centrală, a afirmat luni deputatul PNL Cătălin Predoiu.

"Suntem nemulţumiţi de felul în care s-a prezentat ministrul Justiţiei astăzi în Parlament, la dezbaterea privind sistemul penitenciar. Ne doream să-şi asume cu valoare de principiu prioritizarea acestei probleme a sistemului penitenciar. Toată lumea ştie motivele pentru care anterior această problemă nu a fost rezolvată - lipsa fondurilor financiare. Or astăzi Guvernul ne anunţă că are toate fondurile suficiente, surplusurile bugetare probabile provenite din revoluţia fiscală ca să rezolve problemele statului român şi ale cetăţenilor români. Ceea ce trebuia să facă ministrul astăzi, chiar să forţeze puţin mâna Guvernului, să vină şi să spună astăzi: "Sunt condiţii pentru a rezolva această problemă, o transformăm dintr-una marginală în una centrală a politicilor Ministerului Justiţiei şi ale Guvernului". Nu am auzit acest lucru, deşi cumva i-am oferit posibilitatea, i-am ridicat această chestiune", a declarat Predoiu, la Parlament.

Potrivit liberalului, "acest stil de a se spăla pe mâini precum Pilat din Pont" a existat şi în ceea ce priveşte legile Justiţiei. "În 23 august, domnul ministru ne-a ameninţat că va promova un pachet de legi, pachet de legi pe care foarte curajos l-a abandonat pe preşul Parlamentului de unde l-au cules 3 deputaţi şi l-au asumat ca iniţiativă parlamentară, încălcând tocmai acele principii pe care le invocă domnia sa cu privire la tehnica legislativă - transparenţă şi aşa mai departe. Ministrul adoptă o poziţie contradictorie cu privire la toate subiectele. Noi aşteptăm să fie un lider în sistem (...) să-şi asume rolul de mediator şi să-şi asume măsurile (...) şi asumarea politicilor pe care le promovează. Inconstanţa faţă de problema luptei anticorupţie se vede de asemenea din declaraţii. Politici ambigue, declaraţii ambigue şi toată această nesiguranţă induce şi în sistemul judiciar o stare de confuzie. Dorim mai multă claritate din partea ministrului, să-şi asume mai clar ce politici promovează", a arătat fostul ministru al Justiţiei. El a amintit că în câteva zile se va da publicităţii raportul MCV. "Suntem foarte curioşi să vedem cum va arăta. La începutul mandatului, ministrul Justiţiei şi-a asumat că va fi un raport bun şi vom vedea dacă este aşa sau nu", a adăugat Predoiu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel