Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri că PNL, PSD şi UDMR au suficienţi experţi, specialişti în drept, în practică parlamentară care pot prelua cu succes mandatul de ministru al Justiţiei, pe care el l-a deţinut până în prezent. Mai mult, acesta a spus că o asigură de tot sprijinul său pe Alina Gorghiu, noul ministru al Justiției.
Întrebat de jurnalişti, la predarea mandatului către noul ministru al Justiţiei, Alina Gorghiu, de ce nu a dorit şi al patrulea mandat la conducerea instituţiei, pentru a-şi continua proiectele, Cătălin Predoiu a zis:
'Îi urez bun venit doamnei ministru, îi urez mult succes şi să o asigur în faţa publicului de tot sprijinul meu pe toată durata mandatului. Mă bucură faptul că pot preda mandatul de ministru al Justiţiei unui membru al Partidului Naţional Liberal cu foarte mare experienţă parlamentară.'.
'Am spus înainte de punerea în mişcare a procedurii de rotaţie a premierilor la guvernare faptul că atât Partidul Naţional Liberal, cât şi Partidul Social Democrat şi, dacă îmi permiteţi, UDMR au suficienţi experţi, specialişti în drept, în practică parlamentară care pot prelua cu succes mandatul de ministru al Justiţiei. Doamna Gorghiu este unul dintre ei', a mai declarat Predoiu.
Alina Gorghiu a făcut declarații de presă, vineri dimineață, în care a spus ce își propune în calitatea de nou ministru al Justiției în Guvernul condus de Marcel Ciolacu.
„Voi încerca să ies din minister și să văd la fața locului toate problemele. E nevoie de investiții, e nevoie de recrutare de resursă umană cât se poate de profesionistă și va fi nevoie de foarte mult dialog cu asociațiile profesionale și cu cei din sistem.
Mă bazez aici pe suportul permanent pe care domnul vicepremier (n.r. Cătălin Predoiu) mi-l va acorda și pe suportul colegilor din Parlament cu care sper că voi avea în continuare o colaborare bună“, a spus Alina Gorghiu.
Chetionată care este cel mai important proiect pe care îl are în funcția de nou ministru al justiției, Alina Gorghiu a spus:
„Miza pe care o am, este ca la finalul mandatului, această instituție numită justiția din România să nu mai fie privită ca una distantă, rece și inaccesibilă, ci ca o instituție care vine în întâmpinarea cetățeanului atunci când are nevoie de ea.
Vom lua toate aspectele sensibile la dialog. Vom dialog pe rând. Astăzi am primul dialog cu domnul vicepremier și cu resursa din ministerul Justiției. Voi informa pe toate capitolele și știu că sunt foarte multe capitole sensibile. Nu e un minister ușor, nu am lucruri ușor de rezolvat, dar am speranța că le putem rezolva pe toate. Cu dialog, voință și sprijin din partea Guvernului și parlamentului, vom reuși să le rezolvăm și să trecem peste aceste momente mai delicate“, a punctat noul ministru al Justiției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu